Lectura de sâmbătă

Biblia reptiliană, în foileton -5-

Şarpele-Androgin este pentru terrieni simbolul ştiinţific al înţelepciunii de-aceea el este emblema ştiinţei medicale şi a celei

Farmacologice, a artei şi poeziei. Controversa apare în gândirea noastră din cauza Hibridului care sîntem. În noi se bat, pentru supremaţie.Gândirea Extraterestră Reptiliană-Dumnezeiască şi Gândirea Omului Maimuţă terrian!

De aici toate confuziile Vieţilor noastre , reîncarnate

Până la limpezirea, eliberarea în Nirvana.

Conform Tăbliţelor Summeriene există la Zeii –Şerpi-Anunnaki

De pe a 12 – a Planetă –Nibiru obsesia păstrării purităţii

Sângelui Albastru – prin căsătorii consanguine, cu fraţi şi surori

Chiar şi vitrege, cu verişori şi verişoare.

Nu vă impresionează, nu vă emoţionează cosmic aceste Idei Reamintite,

Aceste Amintiri despre Viitor cum ar spune Erich von Däniken?!

Încet, încet prin evoluţie, ştiinţă şi civilizaţie ne vom vindeca

De amnezie şi ne vom aduce aminte cine suntem-

Hibrizi Şerpi-Umani

Amintindu-ne şi că în Bucegi şi Caucaz am primit informaţii

Despre existenţa a două Porţi Stelare, Vortexuri Interdimensionale

Şi câte or mai fi existând, ştiute şi neştiute pe Terra,

Pe unde au venit în Lumea noastră cel puţin 9 Rase de

Extratereştrii!

Există în 2010 – 9 Rase Extraterestre pe Terra, cu hoteluri

Submersibile, un adevărat Imperiu Extrateretru pe Terra!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5