Biblioteca Judeţeană, 10.000 de volume pentru înfiinţarea Bibliotecii Comunale Ciceu-Mihăieşti

Primăria Comunei Ciceu-Mihăiești a găzduit cea de-a treia întâlnire metodico-profesională organizată de Biblioteca Județeană George Coșbuc Bistrița-Năsăud.
Agenda evenimentului a cuprins următoarele teme de discuții: achiziția de carte pentru bibliotecile publice din teritoriu, organizarea unor evenimente culturale de către bibliotecile comunale și orășenești în parteneriat cu Biblioteca Județeană și cu instituțiile reprezentative ale comunității (școală, biserică etc.), importanța bibliotecii publice în viața comunității, creșterea vizibilității bibliotecii prin amplasarea siglei acesteia pe clădirea în care funcționează (s-a propus ca bibliotecile să poarte numele unor personalități culturale locale). S-a mai prezentat bogatul program editorial al Bibliotecii Județene, stadiul de elaborare a Ghidului bibliotecilor publice din Județul Bistrița-Năsăud, proiect editorial ce se estimează a fi finalizat în această toamnă.
Cu acest prilej, Biblioteca Județeană a donat un număr consistent de cărți, ele constituind baza fondului de înființare a Bibliotecii Comunale Ciceu-Mihăiești, deschise în incinta Căminului Cultural, urmând ca în scurt timp fondul de carte al noii biblioteci să fie îmbogățit cu încă circa 10.000 de volume.
Gazda întâlnirii, primarul Comunei Ciceu-Mihăiești, ing. Valentin Mureșan, a primit cu deosebit interes inițiativa Bibliotecii Județene de a înființa la domnia sa în comună acest nou așezământ cultural, ce se va adăuga celor existente, îmbogățind astfel preocupările constante ale edilului de evidențiere a valorilor culturale și tradițiilor locale.
La această serie de întâlniri au participat bibliotecarii: Florica Cristurean (Ciceu-Mihăiești), Ana Vidican (Căianu Mic), Anița Suciu (Chiochiș), Aneta Lupșan (Șieu Măgheruș), Flavia Poenar (Beclean), Voichița Avram (Dumitra), Maria Berințan (Spermezeu), Delia Zegrean (Nușeni), Margareta Vlașin (Braniștea). Din partea Bibliotecii Județene au fost prezenți: Ioan Pintea, directorul bibliotecii, Marcel Seserman, Gheorghe Eftenie, Loredana Chiuzan, Adriana Zăgrean, Gabriela Molnar, Alina Simon, David Dorian.
Întâlnirea i-a avut ca invitați pe scriitorii Andrei Moldovan, Olimpiu Nușfelean și Victor Știr, care și-au prezentat ultimele apariții editoriale și au purtat un dialog animat cu participanții.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5