Biciclete şi dosare penale

Vineri dimineaţa, la ora 08.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Rodna, au fost sesizaţi verbal de Nicolae L., din localitate, despre faptul că autori necunoscuţi au pătruns în curtea locuinţei sale de unde au furat două biciclete marca Ragazzi şi Alegro. Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti au fost identificaţi Daniel J. de 17 ani, din Sîngeorz-Băi şi Simion C. , de 17 ani , din Maieru. Cei doi tineri au motivat fapta lor în faţa poliţiştilor ca fiind una în scop nobil. Pentru că Daniel J. a împlinit în 07.04.2009 frumoasa vârstă de 17 ani iar Simion C. în 14.04.2009 urmează să împlinească 18 ani, cum nici o zi de naştere nu poate să rămână nemarcată, aceştia s-au gândit să-şi facă singuri cadouri de ziua lor fără ca părinţii să cheltuiască banii familiei. Bunurile în valoare de 600 lei au fost recuperate şi restituite părţii vătămate. Celor doi li s-a întocmit dosar penal fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat. Cercetările continuă de poliţiştii Postului de Poliţie Rodna.

Un alt episod a avut loc sâmbătă la ora 12.30 poliţiştii Postului de Poliţie Maieru au fost sesizaţi de Florin B., din Anieş, despre faptul că în noaptea de 09/10.04.2009, autori necunoscuţi i-au sustras din curtea locuinţei o bicicletă în valoare 250 lei. În urma cercetărilor efectuate, a fost identificat Simion C., de 17 ani, din Maieru iar prejudiciul a fost recuperat. În timpul cercetărilor, făptuitorul a declarat că este şi autorul furtului comis în noaptea de 18 martie dintr-un magazin din Anieş de unde a sustras băuturi, ţigări şi produse alimentare în valoare de 300 lei. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal. Cercetările continuă de poliţiştii din comună.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5