Biciclist decedat la Viişoara, după ce a fost lovit de o maşină

O persoană şi-a pierdut viaţa în această seară, în urma unui accident de circulaţie, petrecut la Viişoara. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, un biciclist a fost lovit  de o maşină. 

La faţa locului a ajuns un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, care a găsit bărbatul ce prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, astfel că au fost nevoiţi să îi declare decesul. 

Potrivit Agerpres, victima a fost lovită prima dată de o maşină care circula în spatele său, condusă de un bărbat de 44 ani, după care a fost proiectată pe sensul opus, unde a fost accidentată de o altă maşină, la volanul căreia se afla un tânăr de 20 ani. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost pozitiv în cazul şoferului de 44 ani, care l-a lovit primul pe biciclist. Acesta este angajat al IPJ Bistriţa-Năsăud, fapt confirmat de către reprezentantul Poliției.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]