Bifuraţii de opinii în viziunile BNR şi PRM

În pofida faptului că Banca Naţională a României se opune măsurilor financiare restrictive propuse de Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, preşedintele Partidului România Mare (PRM) Bistriţa-Năsăud, Ioan Aurel Rus, îşi menţine neschimbată antipatia faţă de politica guvernatorului Mugur Isărescu. Ex-deputatul bistriţean îi reproşează acestuia aservirea partidică şi gestionarea mult prea prudentă a rezervelor valutare, fapt descurajator al plasamentelor şi investiţiilor aducătoare de profit. „Este interesant că domnul Isărescu prevede o creştere economică în 2009 pentru România, dar în acelaşi timp se grăbeşte să se arate îngrijorat de colapsul financiar pe care l-ar creea majorarea salariilor bugetarilor la presiunea sindicatelor. Cumva, în această ecuaţie ceva e neclar. Dacă vom înregistra un salt economic, atunci nu ar trebui să ne punem problema plusului de retribuţie, îngrijorarea de acest gen trebuind să apară doar când perspectivele sunt sumbre”, comentează oficialul peremist. În aceeaşi ordine de idei, Rus consideră „forme fără fond”actualele discursuri oficiale adoptate de guvernatorul Isărescu deoarece li se par teorii optimiste lipsite de suport real şi al cărăr mesaj este retras prin invocarea unor pericole artificiale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5