Biserica, aproape de copii. Școala de vară, bilanţ pozitiv la Florești

În perioada 1-31 august 2017, în parohia „Sfânta Treime” - Florești, Protopopiatul Năsăud, s-a desfășurat programul educativ-catehetic ”Școala de vară”, organizat de Parohia Florești, cu sprijinul Școlii Gimnaziale Nimigea.
Beneficiarii au fost elevii claselor primare din localitate, programul vizând pregătirea lor pentru începutul noului an școlar.
Astfel, timp de trei zile pe săptămână, câte două ore pe zi, sub îndrumarea doamnei învățătoare Ionela-Maria Creța, copiii au făcut temele de vacanță, și-au împrospătat cunoștințele acumulate la școală și s-au relaxat în cadrul atelierelor, jocurilor didactice și sportive. Programul a fost întregit prin ore catehetice și momente de rugăciune, alături de pr. paroh Ioan Creța.
În cadrul întâlnirii finale, una a prieteniei și bucuriei, copiii au primit diplome de participare și mici daruri, cu promisiunea că vor participa și vara viitoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5