Biserica Ortodoxă îl pomeneşte astăzi pe Sfântul Cuvios Macarie cel Mare

Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul, numit şi cel Mare, s-a născut în jurul anului 300 în Egipt, în localitatea Ptinapar și a fost unul dintre marii întemeietori ai monahismului. De la el au rămas 50 de Omilii şi o scrisoare către călugării tineri, cu tot felul de sfaturi. A trecut la cele veşnice în anul 390, după 90 de ani de osteneli pentru Domnul Iisus Hristos.

Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord ne-a dat mai multe detalii despre viața ocrotitorului său: „Sfântul Macarie încă din fragedă copilărie s-a dăruit Domnului pentru viața pustnicească. În tinerețe, când părinții săi au stăruit să se căsătorească, Macarie s-a retras în pustie și s-a rugat Mântuitorului Hristos, Mirele Bisericii, să îl călăuzească pe calea cea bineplăcută Lui. În această perioadă, de post și rugăciune, a avut o vedenie. Un heruvim înaripat l-a luat de mână și l-a urcat pe vârful unui munte, arătându-i întreaga pustie, de la răsărit la apus și zicându-i: «Dumnezeu ți-a dat ție și fiilor tăi drept moștenire această pustie!». Sfântul Macarie după moartea neașteptată a logodnicei sale fecioare, s-a făcut monah, devenind ucenicul Sfântului Cuvios Antonie cel Mare de la care, după trecerea la Domnul a Sfântului Antonie, a moștenit toiagul acestuia și a povățuit cetele de călugări din pustie, care s-au adunat în jurul său. În anul 360 a întemeiat mănăstirea care îi poartă numele, fiind una dintre puținele mănăstiri din Deșertul Nitriei cu viață monahală neîntreruptă din secolul al IV-lea până astăzi”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie.

De asemenea, Preasfinţia Sa a subliniat că unele dintre cele mai vechi icoane ortodoxe îl înfăţişează pe Sfântul Cuvios Macarie alături de heruvimul înaripat din vedenie. „În această icoană Sfântul Macarie îşi îndreaptă mâinile spre heruvimul înaripat, arătând lucrarea la care suntem chemaţi, atât monahii cât şi credincioşii, de a aduce împreună cu puterile cereşti neîncetat laudă lui Dumnezeu. Ştim că heruvimii sunt aceia care perpetuu îl laudă pe Dumnezeu prin cântarea: «Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot!» iar noi suntem chemaţi să împlinim pe pământ, în sfinţenie şi curăţie, ceea ce ei săvârşesc veşnic în ceruri, aducând împreună cu aceștia neîncetat doxologie Milostivului Dumnezeu.”