Bistriţa are astăzi trei primari și suferă ca și copilul cu mai multe moaşe. Lui Radu Moldovan, în calitate de primar-șef, dacă tot are bani să cumpere stadionul, îi sugerez să achiziționeze prima dată Hala Decebal

IOAN TURC, preşedinte PNL B-N

În urmă cu 11 ani, Ovidiu Crețu câștiga alegerile în Bistrița promițând, împreună cu Radu Moldovan, șeful său politic, cā vor moderniza oraşul și vor construi un mare complex sportiv și de agrement în zona Cocoș: Wonderland. Paradoxal, le-a ținut figura cu promisiunea și în 2012, și în 2016. După 11 ani, în Wonderland avem un rât plin de noroi și pietre, numit pârtie, care ne costă doar 10 milioane de euro.

Orașul a ajuns între timp o ruină. Ne rupem mașinile pe drumuri și picioarele pe trotuare cu “piatră naturală”, stăm in ambuteiaje, e o mizerie de s-ar crede că firma de salubritate e mereu în grevă, deși tarifele sunt de top. Iluminatul public e ca în timpul războiului, pe camuflaj. Oamenii se ceartă pentru un loc de parcare, nu s-a construit nicio școală sau o grădiniță, iar cele existente sunt vai de ele. În piațā, oamenii iarna îngheață împreună cu marfa, iar vara se scurg de cald și produsele se strică pe tarabe. Avem o mulțime de drumuri de pământ și zone, inclusiv cartiere, fără apă, canalizare și curent. Parcul industrial zace gol, iar oamenii continuă să plece din Bistrița și din județ pentru o viață mai bună.

În acest decor, vestea "bunā" pentru anul electoral vine tot de la PSD: vă facem complex sportiv în Wonderland și dārâmăm stadionul ca să mărim parcul. Același slogan, aceiași autori, doar că locul primarului Ovidiu Crețu a fost luat de Cristian Niculae, alături de același Radu Moldovan.

De fapt, orașul are astăzi trei primari și suferă ca și copilul cu mai multe moaşe. “Este un proiect care va aduce bunăstare”, se iluzionează vicele Niculae, fără să ne lămurim de bunăstarea cui e vorba. Ar fi bun un complex sportiv, dar cred că oamenii vor în primul rând drumuri bune, curățenie, lumină pe străzi, școli și grădinițe moderne, locuri de muncă bine plătite, parcări, apă și canalizare.

Lui Radu Moldovan, în calitate de primar-șef, dacă tot are bani să cumpere stadionul, îi sugerez să achiziționeze prima dată Hala Decebal. Măcar să ne alegem și noi, bistrițenii, cu ceva, după ce se vor împlini 12 ani de dezastru.

IOAN TURC, preşedinte PNL B-N

Comentarii

02/03/19 15:30
Vizitator

Nu exista PSD-isti buni si PSD-isti rai. Toti sunt la fel de mediocri, fiindca se molipsesc unii de la altii. Ovidiu Crețu, a inceput cu mutarea statuilor dintr-un loc in altul dupa mintea lui cea proasta, Cristian Niculae vrea sa mute stadionul din Bistrita in Unirea . Astia nu-s in stare sa vina cu ceva nou si, ca sa faca si ei ceva, strica ce au facut altii.
Dupa esecul cu partia de schi Cocos,un proiect idiot din start, acesti indivizi incearca sa-si acopere incompetenta prin mutarea tuturor ramurilor sportului bistritean pe pasunea din Unirea, ceea ce din nou este o mare prostie.
Orasul trebuie sa se dezvolte armonios . Culmea e ca la toate prostiile lui Cretu a pus botul si Radu Moldovan,

03/03/19 11:20
Vizitator

Toate tampeniile astea au izvorat din "gandirea inteleapta" a tovarasului Cretu, cel care de la inceput a fost pus pe mutat si a inceput cu mutarea statuilor. De la el s-au molipsit si ceilalti PSD-isti cu idei putine si acelea proaste. Chiar si prefectul Ovidiu Frent, care parea un om cu judecata pana anul trecut cand a mutat pe furis "troita revolutiei" din Piata Petru Rares in Cimitirul Municipal, iar acum a preluat de la Cretu asta cu mutarea centrului de servicii publice comunitare. La fel si Cristian Nicolae, alt PSD-ist, ca sa faca si el ceva, vrea sa mute stadionul din Bistrita in Unirea. Astia in loc sa faca ceva in plus pentru oras, muta lucrurile facute de altii dintr-un loc in altul, dupa lozinca "ziua trece, leafa merge- noi muncim cu drag".

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5