Bistriţa: A furat o maşină ce se afla parcată, cu cheile în contact, în curtea unui case

La data de 24 iunie a.c., poliţiştii bistrițeni au fost sesizaţi de către un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din județul Giurgiu, despre faptul că în seara zilei de 23 iunie a.c. un tânăr, în vârstă de 26 de ani, tot din județul Giurgiu, i-ar fi sustras autoturismul ce se afla parcat, cu cheile în contact, în curtea unui imobil situat pe raza municipiului Bistriţa.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că tânărul suspectat de sustragerea autoturismului, rudă cu persoana vătămată, profitând de lipsa pentru o perioadă scurtă de timp a proprietarului, ar fi sustras autoturismul cu scopul de a-l folosi pe nedrept şi l-ar fi condus pe o stradă din municipiu, deşi avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Acesta a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un autovehicul care era condus regulamentar, ulterior ajungând în şanţul din partea stângă a drumului, din accident rezultând doar pagube materiale.
Până la sosirea echipajelor de poliţie, tânărul din Giurgiu a părăsit locul accidentului.
Cercetările continuă de către polițiștii Serviciul de Investigații Criminale, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,conducerea unui autovehicul fără permis de conducere” și ,,furt în scop de folosință”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]