alp

Bistriţa găzduieşte, în acest sfârşit de săptămână, Concursul Național Cupa DHS 2018

Municipiul Bistrița găzduiește în acest an a IX-a ediție a Concursului Național de Îndemânare pe Biciclete și Educație Rutieră, Cupa DHS 2018. Startul se va da sâmbătă, ora 10,00, în fața Palatului Culturii. Vor participa 160 elevi din clasele V-VIII, îndrumaţi de 40 profesori coordonatori, formând 40 de echipe, finalişti ai etapelor judeţene din toate reşedinţele de judeţ, anunţă Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, într-un comunicat de presă.

În cadrul competiţiei, concurenţii  trebuie să treacă prin doua probe, una teoretică şi una practică. Pentru început, vor da dovada că ştiu regulile de circulaţie şi vor primi întrebări despre istoria bicicletei, modelele de biciclete produse de compania organizatoare, DHS, cât și din legislaţia rutieră. A doua probă va consta în parcurgerea unui traseu cu bicicleta în poligon. Elevii vor participa în echipe mixte de 4 persoane (2 fete şi 2 băieţi), însoţiţi de un profesor coordonator.

Premiile competiției vor fi decernate în data de 1 iulie, începând cu ora 16,30 în cadrul unui spectacol oferit de organizatori pentru toţi concurenţii si vizitatorii prezenţi, în fața Palatului Culturii din Bistrița.

Județul Bistrița-Năsăud va fi reprezentat de un echipaj compus din elevi de la Liceul Tehnologic Telciu, îndrumați de profesorul Ceuca George.

            

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]