Bistriţa găzduieşte (şi) Concursul Naţional de Fizică ,,Universul Einstein”

Azi, la Grupul Şcolar ,,Sf. Maria” din Bistriţa se desfăşoară Concursul Naţional de Fizică ,,Universul Einstein”, ediţia a VII-a, categoria licee, grupuri şcolare, colegii naţionale. Competiţia a debutat, ieri, şi s-a adresat elevilor din gimnazii, palate şi cluburi ale copiilor.

La Concursul Naţional de Fizică ,,Universul Einstein”, organizat de Palatul Copiilor din Bistriţa, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic şi Fundaţia ,,PROELECTRON” sunt prezenţi 135 de elevi şi profesori coordonatori de la liceele şi şcolile generale reprezentative din întreaga ţară.

,,În ultimul deceniu, percepţia publică a fizicii, importanţa care i se acordă în şcoală şi în afara ei, sunt într-o oarecare scădere. Analizând astfel programele învăţământului românesc, la nivel gimnazial, liceal sau chiar universitar, se poate constata că şi ele sunt din ce în ce mai sărace în studiul fizicii.

Acţiunea propusă prin prezentul proiect, este menită să dea un impuls promovării la justa valoare a acestei ştiinţe fundamentale -fizica.

În urma procesului preliminar de jurizare, au fost selectate pentru a participa în faza finală un număr de 15 lucrări provenind din gimnazii, 10 lucrări provenind din palate şi cluburi ale elevilor şi 33 lucrări provenind din învăţământul liceal.

Lucrările selectate provin din 31 de unităţi şcolare din ţară şi 5 unităţi şcolare din Bistriţa-Năsăud, astfel: 9 gimnazii din ţară, două gimnazii din Bistriţa-Năsăud; 6 palate (cluburi) ale copiilor din ţară, unul din Bistriţa-Năsăud; 16 licee (grupuri şcolare, colegii naţionale) din ţară, două din Bistriţa-Năsăud”, ne-a comunicat profesorul Dorel Nicoară, coordonatorul proiectului.

Finanţarea competiţiei este asigurată de Ministerul Educaţiei şi Fundaţia ,,Proelectron” (23%) şi Pimăria Bistriţa (77%).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5