Bistriţa la 770 de ani

„Această idee este susţinută şi în articolul – „Bistriţa în vechile cronici şi rapoarte” – al prof. dr. Ernst Wagner, unul dintre cei mai competenţi cercetători ai istoriei oraşului, care confirmă că: - cea mai veche atestare documentară a oraşului Bistriţa, în care apare sub denumirea de NOSA, este cea din Codicele original al Mănăstirilor Benedictinilor din Luxemburg – document în care se descrie invazia tătarilor în Transilvania în anul 1241” (Apud: Oscar Scrabel, „Bistriţa – nostalgii citadine – Album”, Ed. „Răsunetul”, Bistriţa, 2001, p.2).

Totuşi, chestiunea este controversată. „… pe baza lucrării istoricului Iosif Schiopul – Contribuţii la istoria Transilvaniei în secolele XII şi XIII Cluj 1932, pp. 161-163 – conform căreia tătarii n-au intrat în tangenţă cu Transilvania, ci au pătruns prin pasul Wereczke, acelaşi prin care au pătruns ungurii în Panonia, pe la anul 997. După dezastrul de la râul Sajo i-au determinat pe aceştia să se refugieze în Transilvania, strâmtorând masele autohtone. Celelalte două invazii însă, din 1285… au fost dezastruoase pentru ţinutul nostru” (Apud: - Monografia oraşului Năsăud 1245-2009 – p.7). Însă şi prezentul contraargument a fost amendat.

„Despre Rodna s-a relatat, puţin probabil însă, în „Cântecul de jale – Carmen miserabile” al lui Rogerius, referitor la invazia tătarilor din 1241, pe care ar fi ocupat-o prin vicleşug” (Idem, p.34). Această aserţiune mută adevărul undeva la graniţa dintre cele două curente. Şi încă un amănunt: nu se poate face vorbire despre aşezările din nord-vestul transilvan în mod individual, izolat, vorbirea despre istoria acestei zone trebuie să se facă în mod unitar, într-un singur context. Mai ales atunci când punem problema invaziei tătarilor în aceste ţinuturi.

Opinăm că invazia tătarilor (şi nu numai) se desfăşurau pe o direcţie generală orientată de la Est la Vest. Acest fapt nu poate crea nici măcar presupuneri despre o ipotecă deplasare pe o singură coloană, pe un singur eşalon, de-a lungul unei singure comunicaţii. Că din această ipotetică coloană atacau şi prădau aşezări, pentru ca pe urmă să se reîncoloneze din nou pentru a-şi continua deplasarea. Este o absurditate să se presupună aşa ceva, căci o atari modalitate de deplasare ar fi fost sortită eşecului după primul atac al vreunui adversar asupra flancurilor ipoteticei coloane. Şi, astfel, tătarii n-ar mai fi ajuns în Europa; de fapt n-ar fi ajuns niciunde!

Direcţia de invazie trebuie să fi avut un front cu o mare dezvoltare şi o adâncime a dispozitivului de invazie suficient de mare, astfel încât să dea posibilitatea forţelor luptătoare să fie aprovizionate în timp util, dar oferindu-le totodată spaţiul necesar desfăşurării acţiunilor de luptă, jaf şi pradă.

- va urma -

Mihai Lucian Valea

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5