Harta concedierilor din România

Bistriţa-Năsăud, locul 30, cu 2.300 de angajaţi concediaţi din 2009 până în 2011

În urma unui studiu naţional realizat de Econtext.ro, studiu ce viza evoluţia numărului de angajaţi din 2009 până în 2011, judeţul nostru figurează pe locul 30, cu 2.300 de angajaţi concediaţi în perioada menţionată anterior.

Dacă în 2009, în judeţul nostru, figurau în evidenţele statistice, 56.700 de angajaţi, în 2011, numărul acestora a scăzut, atingând cifra de 54.400 de angajaţi.

Datele iniţiale provin de la Comisia Naţională de Prognoză (CNP) şi vizează numărul mediu de salariaţi din anul 2009 până în anul 2011.

,,De la început, trebuie spus că nu exista judeţ care să fie pe plus. Toate judeţele au pierdut forţă de muncă, concedierile ţinând capul de afiş în fiecare regiune a ţării. În total, din economia românească s-au evaporat 151.200 de angajaţi în aceşti doi ani de recesiune.

La o prima vedere, ar părea puţin, dar vorbim despre un interval de doi ani, interval în care au avut loc şi angajări. Aceste angajări au mai diminuat din totalul locurilor de muncă pierdute”, se precizează în studiul realizat de Econtext.ro.

Surprinzător, judeţul care a pierdut cel mai mare număr de angajaţi în aceasta perioadă nu este Bucureştiul. Capitala nu se situează nici pe locul doi. Şi nici măcar pe locul trei! Sau al patrulea! Prima poziţie o regăsim în Braşov: 6.800 de angajaţi au dispărut în intervalul 2009 – 2011.

A doua poziţie este ocupată de Cluj, unde numărul mediu de salariaţi era în 2009 de 187.200, iar în 2011 se aşteaptă ca el sa ajungă la 180.700. Ceea ce înseamnă o diferenţă negativă de 6.500 de muncitori!

La polul opus, judeţul care a pierdut cei mai puţini muncitori în aceşti doi ani este Giurgiu. Doar 1.100! Acest fapt este explicabil şi prin faptul că Giurgiu are cel mai scăzut număr de muncitori din toata ţara: 32.100 este numărul estimat pentru acest an.

De altfel, ultimele poziţii sunt ocupate de judeţe cu un număr scăzut de angajaţi: Sălaj, Mehedinţi, Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5