Bistriţa-Năsăud: peste 1,5 milioane de lei pentru ,,Casa Verde”

Programul ,,Casa Verde”, prin intermediul căruia persoanele fizice vor putea să-şi înlocuiască sistemele clasice de încălzire cu sisteme de încălzire individuale şi în egală măsură nepoluante, va demara joi, 1 iulie.

Programul va beneficia de o alocare financiară de 110 milioane de lei pentru anul 2010, bani proveniţi din Fondul pentru Mediu şi care au fost deja împărţiţi pe judeţe, în funcţie de numărul de locuitori din fiecare judeţ.

Pentru judeţul Bistriţa-Năsăud vor fi disponibili 1.581.214 de lei. Programul, care se adresează exclusiv persanelor fizice, constă în acordarea unor sume fixe din bugetul Fondului de mediu, în funcţie de tipul instalaţiei. Astfel, pentru montarea unor panouri solare ori instalaţii de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete din rumeguş, tocătură lemnoasă ori resturi vegetală se poate plăti din Fondul pentru Mediu cel mult 6.000 de lei/instalaţie, iar pentru montarea de pompe geotermale suma rambursată poate ajunge până la 8.000 de lei. Judeţul Bistriţa-Năsăud are 311.657 locuitori.

Programul se va derula prin intermediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, instituţie care va primi dosarele din partea celor interesaţi şi la va transmite Administraţiei Fondului pentru Mediu.

În cadrul acestui Program poate aplica solicitantul, persoană fizică, care îşi are domiciliul pe teritoriul României, şi este proprietar/coproprietar al imobilului pe/în care se implementează proiectul. Imobilul trebuie să nu facă obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Schema de finanţare în cazul persoanelor fizice ar urma să arate astfel: 70- 80% din sumă să fie acordată din bugetul Fondului de Mediu, iar restul banilor necesari pentru instalarea de panouri, pompe geotermale sau instalaţii de producere a energiei termice pe bază de resturi vegetale să fie plătiţi de persoanele care doresc să le monteze în cadrul locuinţelor.

Potrivit Ghidului de finanţare, persoanele fizice care se înscriu în program vor achita toate costurile aferente în avans, urmând a le fi rambursate o parte din cheltuieli, în limitele amintite mai sus.

Persoanele fizice interesate să aplice în cadrul Programului ,,Casa Verde”, pot consulta ghidul de finanţare, publicat în Monitorul Oficial al României, şi disponibil pe pagina web a Administraţiei Fondului pentru Mediu http://www.afm.ro/program casa verde.php/.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5