Bistriţa, pe podium la Concursul Naţional de Comunicări Ştiinţifice din Sinaia

La Sinaia s-a desfăşurat Concursul Naţional de Comunicări Ştiinţifice pentru elevii de liceu, Domeniul Geografie, competiţie organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale pe 3 secţiuni: Geografie Fizică, Geografia Mediului şi Geografie Umană, din fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti participând câte 1-2 elevi la fiecare dintre aceste secţiuni. Concursul este structurat pe 2 probe: evaluarea lucrărilor întocmite de elevi (care trebuie să fie originale şi trebuie să ilustreze aspecte din orizontul judeţului) şi prezentarea lucrarii în faţa unei comisii de evaluare, fiecare probă fiind cotată cu 50 de puncte. Nivelul competiţiei este foarte ridicat, unele lucrări fiind comparabile cu cele de licenţă. Preşedintele fazei naţionale din acest an a fost prof. universitar Rusu Eugen, de la Facultatea de Geografie a Univ. Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, iar membrii evaluatori au fost inspectori şcolari din unele judeţe ale ţării. Judeţul nostru a fost reprezentat de un lot format din trei elevi (câte unul la fiecare secţiune), selecţionaţi la faza judeţeneană a concursului: Roşu Ioana (CN Andrei Mureşanu, prof. coordonator Petre Crina), Gherendi Bianca Minodora (CT Infoel, prof. coordonator Rusu Cristina) şi Grec Raul Emanuel (CT Infoel, prof. coordonator Rusu Cristina). Elevii s-au întors cu rezultate bune, astfel, Grec Raul Emanuel s-a clasat pe locul 7 la secţiunea Geografie Fizică, cu 80,75 puncte şi a obţinut un Premiu Special, Gherendi Minodora a obţinut un punctaj mai mare la secţiunea Geografia Mediului, respectiv 81,75 puncte, dar un loc inferior celui ocupat de colegul ei, Grec Raul şi nu a reuşit să obţină vreun premiu, iar eleva Roşu Ioana a obţinut un punctaj uşor sub 80 de puncte la secţiunea Geografie Umană. ,,M-am pregătit mult, dar am avut emoţii foarte mari pentru că toţi elevii participanţi au avut lucrări foarte bune, iar ierarhizarea s-a făcut pe alocuri, la milimetru, ca să spun aşa. Spre exemplu, între mine şi elevul de pe locul 6 a fost o diferenţă de 0,25 puncte, adică eu am obţinut 80,75 puncte, iar el, 81 puncte. A fost pentru prima dată când am participat la un concurs naţional şi pot să spun că premiul obţinut este o realizare importantă, care îmi dă încredere în forţele proprii. Pe de altă parte, m-am împrietenit cu mulţi colegi din ţară, în special cu cei din judeţele Suceava, Satu Mare, Buzău şi Sălaj şi am petrecut câteva zile minunate la Sinaia, pe care nu le voi uita şi pe care îmi doresc să le repet anul şcolar următor" - Grec Raul Emanuel, elev CT Infoel.
,,Cred că am reprezentat cu cinste judeţul, se putea şi mai bine, dar sunt mulţumită de rezultatele elevilor mei, deoarece concursul este foarte puternic, se prezintă lucrări foarte elaborate şi foarte interesante, iar 80 de puncte se obţin destul de greu" - Cristina Rusu. Pregătirea pentru acest concurs se face în afara orelor de curs (după masă şi în weekend), pe cheltuiala elevilor şi a profesorilor coordonatori, costul deplasării în teren la obiectivele supuse cercetării, nu poate să fie suportat de către şcoli.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5