Bistriţeanca Bianca Pintea, noul preşedinte al Tribunalului de Arbitraj Instituţionalizat Cluj

Mediatorul Bianca Pintea a fost numit preşedinte al Tribunalului de Arbitraj Instituţionalizat Cluj. Numirea a fost făcută de către preşedintele Uniunii Tribunalelor de Arbitraj Instituţional, iar jurământul a fost depus ieri.
„Voi onora cu dăruire această numire, sunt onorată de această funcţie, dar deopotrivă sunt conştientă că incumbă şi o serie de obligaţii şi responsabilităţi. Am jurat să respect şi să apăr Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile omului şi să exercit profesia de arbitru judiciar cu cinste şi onoare”, ne-a declarat mediatorul Bianca Pintea.
Tribunalului de Arbitraj Instituţionalizat reprezintă o alternativă la instanţa de judecată pentru firme şi persoane fizice, în litigii de muncă, proprietate intelectuală, protecţia consumatorilor etc., neînţelegeri rezultate din raporturi de vecinătate, litigii privind transferul dreptului de proprietate şi constituire de drepturi reale (contracte de vânzare-cumpărare, de arendă, ieşiri din indiviziune, partaje succesorale, partaje între foşti soţi etc.). Instanţa arbitrală poate judeca latura civilă din procese penale. Arbitrajul instituţionalizat reprezintă o serie de avantaje precum timp mai scurt de soluţionare, costuri mai mici, confidenţialitate, procedură mai puţin rigidă şi cadru de desfăşurare a judecăţii mult mai primitor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5