Bistriţence premiate la Festivalul „Maria Lătăreţu“

La cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Naţional „Maria Lătăreţu“ au fost prezenţi concurenţi din toate zonele ţării, în urma preselecţiei intrând în concurs din peste 80 de tineri interpreţi, 40. Gheorghe Roşoga, Mariana Ionescu Căpitănescu, Nineta Popa Ionescu, bistriţeanul Cristian Pomohaci au dat gir festivalului prin recitalurile lor.

Opinia unanimă a juriului, format, din personalităţi precum Gheorghe Oprea, Gabriela Rusu Păsărin, Elise Stan, Eugenia Florea, Oana Lianu, Roxana Gibescu, Gelu Stan şi George Prodescu, a fost că această ediţie a fost, poate cea mai bună de pînă acum în întreaga istorie a festivalului. Anul acesta „Trofeul Maria Lătăreţu” a plecat în judeţul Olt, fiind câştigat de Emilia Dorobanţu. Participarea Bistriţei la festival a fost bine cotată, Alina Ceuca din Salva, şi Eugenia Horoba din Molişet, primind premiul special al juriului, demonstrând, ca de fiecare dată, calităţi vocale de excepţie. Orchestra care a acompaniat concurenţii şi invitaţii a fost cea a ansamblului profesionist „Doina Gorjului” avându-i ca dirijori pe Marcel Parnica şi Aurel Blondea. Partea inedită şi, fără îndoială, cea mai încărcată de emoţie a ediţiei, a constituit-o inaugurarea Casei Memoriale a Mariei Lătăreţu de la Bălceşti, Gorj, devenită muzeu, în memoria celei numite „Privighetoarea Gorjului”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5