Bistriţeni, în ediţia aniversară a Ardealului Literar

Cunoscuta revistă „Ardealul Literar”, fondată de Valeriu Bârgău, marchează 20 de ani de la apariţia primului număr. Coordonată acum de Mariana Pândaru Bârgău, cea care duce mai departe activitatea editorială a scriitorului trecut în veşnicie, revista merge pe acelaşi standarde impuse încă de la început. De altfel, Mariana Pândaru păstrează memoria soţului ei vie, atât prin revistă, cât şi prin Editura Călăuza şi prin editarea operei semnată de Valeriu Bârgău.
Având un colectiv redacţional din care fac parte nume precum Gheorghe Grigurcu, Liviu Ioan Stoiciu, Theodor Damian, Anca Sârghie, Maria Muguraş Petrescu şi Passionarea Stoicescu, revista aduce în faţa cititorilor atât evenimente din sfera literară, cât şi din cea artistică.
Numărul aniversar este bogat în prezenţe bistriţene, membrii „Conexiuni” - Dorel Cosma, Elena M. Cîmpan, Ana Zegrean, Gheorghe Mizgan, Victor Ştir, Al. C. Miloş - fiind prezenţi cu poezie. De asemenea, Al. Florin ţene scrie despre antologia „Conexiuni de noiembrie”, ecouri ale Festivalului de Teatru „Liviu Rebreanu”, căruia îi este dedicată şi antologia, fiind prezente pe mai multe pagini ale revistei.
Interviul cu Theodor Damian, realizat de Menuţ Maximinian în timpul prezenţei scriitorilor bistriţeni Dorel Cosma, Elena M. Cîmpan şi Menuţ Maximinian la New York, întregeşte prezenţa bistriţenilor în „Ardealul Literar”.
Pentru toată activitatea dedicată literaturii de până acum, pentru promovarea acesteia, în cele peste 70 de numere editate în cei 20 de ani, Mariana Pândaru Bârgău merită felicitări.

Comentarii

21/03/17 15:42
ady

Dorel şi Elena au scris foarte frumoase poezii de ziua poeziei. Felicitări!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]