Bistriţenii au văzut eclipsa de soare prin telescoape profesioniste

Marius Chiuzan

Astroclubul Quasar din Bistriţa a organizat, pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”, o vizionare publică a eclipsei parţiale de soare ce a avut loc în 20 martie. Membrii clubului au adus pe Pietonal trei telescoape optice performante, dotate cu filtre de lumină profesioniste, pentru a putea fi văzuta eclipsa. Astronomii amatori de la Bistriţa au permis vizionarea fenomenului tuturor copiilor, tinerilor sau maturilor prezenţi pe Pietonal, fără a pretinde taxe sau foloase materiale. În aceste condiţii, alături de astronomi, au venit câteva clase de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” din Bistriţa şi Liceul Sanitar, dar şi de la şcoli generale din municipiu. Observaţiile astronomice au fost disponibile pentru public în jurul orei 11.00 ziua şi până în jurul orei 13.00, cu un maxim de vizibilitate la ora 11:50. În aceste condiţii, bistriţenii au urmărit întregul fenomen astronomic datorat eclipsei parţiale de soare, mai ales că pe lângă telescoapele profesioniste au avut la dispoziţie şi ochelari de soare cu filtru special, folosite pentru eclipsa totală din vara anului 1999.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]