Bistriţenii l-au omagiat pe Rebreanu, la Aiud

Centrul Cultural “Liviu Rebreanu” din Aiud a organizat cea de-a XVIII-a ediţie a Zilelor Culturale “Liviu Rebreanu”, prilej de a se aduna la Aiud scriitori din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Baia Mare şi Bistriţa. Manifestările complexe au cuprins lansări de carte, amintind aici volumul “Cântecele mele”, cuprinzând memorii şi poeme ale Liviei Rebreanu Puia.

Au fost vernisate expoziţia de arte plastice Maria Cristina Oneţ şi a celei itinerante, “Datinile Albei pentru toţi românii”, revenită la Muzeul de Istorie din Aiud după un circuit prin Europa. Greutatea zilelor a constituit-o sesiunea de comunicări moderată de Niculae Gheran, “Şantier Liviu Rebreanu”, cu prezentarea de cărţi în lucru şi în curs de apariţie despre marele romancier. Judeţul nostru a fost reprezentat de patru scriitori, fiecare aducând date despre operele lui Rebreanu şi preocuparea pentru promovarea acestora. Andrei Moldovan a vorbit despre volumul în curs de apariţie la Editura Academiei Române – “Liviu Rebreanu prin el însuşi”, editat în colaborare cu Niculae Gheran. Olimpiu Nuşfelean, directorul Mişcării Literare, a prezentat publicaţia scoasă de Liviu Rebreanu în 1924, revistă care şi azi are o secţiune dedicată romancierului.

Virgil Raţiu a avut o intervenţie despre cartea lui Gheran, Liviu Rebreanu şi nu numai, iar Mircea Prahase a vorbit despre proiectele Complexului Muzeal BN în legătură cu valorificarea manuscriselor aflate la Biblioteca Academiei române.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5