Bistrițenii și Marea Unire, film documentar lansat de Complexul Muzeal

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud a organizat , la Restaurant Ozana, un eveniment ce a avut în centru lansarea proiectului „Bistriţenii şi Marea Unire” (film documentar şi broşura), finanţat prin fonduri nerambursabile de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Prin proiectul ”Bistrițenii și Marea Unire” Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud şi-a dorit să realizeze un demers recuperativ referitor la contextul local al realizării Unirii din 1918. Inițiativa vine în sprijinul unei mai bune înțelegeri a istoriei și diversității locale dar și a dezvoltării unei culturi comune a celebrării evenimentelor cruciale pentru statul român. Realizarea filmului documentar bazat pe documente, fotografii, jurnale etc, oferă o viziune personală a oamenilor locului referitoare la evenimentele anului 1918. Materialul documentar este prezentat prin intermediul a doi consultanți de specialitate: prof. univ. dr. Toader Nicoară de la Universitatea Babeş – Bolyai şi dr. Cornelia Vlaşin- Dircţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud a Arhivelor Naţionale. Broșura ”Bistrițenii și Marea Unire” reuneşte date şi informaţii despre 20 de personalităţi ale judeţului Bistriţa-Năsăud implicate în făurirea Unirii din 1918.
Evenimentul a fost prezentat de Ramona Raus Porumb, de la Televiziunea Română, care a vorbit despre meleagurile natale, crescând la Zagra, la poalele Ţibleşului: „Numele meu de Raus este cunoscut doar aici în judeţ, unchiul meu fiind vestitul istoric Valentin Raus. Fac parte dintr-un judeţ cu oameni frumoşi, fiind o onoare pentru mine să fiu alături de dumneavoastră”.
„Trăim un moment istoric important care ar trebui să se ridice la nivelul generaţiilor care au înfăptuit Unirea. Istoria au scris-o cei care au trăit cu 100 de ani înaintea noastră şi o povestesc foarte frumos istoricii. Noi trebuie să facem istoria prezentului, care să fie una vie şi importantă. De aceea am gândit o serie de activităţi în Anul Centenar. La Muzeu să ştiţi că lucrurile contează”, a declarat managerul Complexului Muzeaul, Alexandru Gavrilaş.
La rândul lui, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Puica, a vorbit despre importanţa cunoaşterii istoriei şi despre susţinerea proiectelor Complexului Muzeal de către Consiliul Judeţean.
Momente artistice au fost susţinute de Napocensis Cvartet şi Axenia Şova.
A fost o întâlnire sub semnul cunoaşterii istoriei, toţi cei prezenţi, printre care prefectul judeţului – Ovidiu Frenţ, managerul Spitalului Judeţean – Gabriel Lazany, Mica Oprea – secretar al judeţului, istorici, şefi de instituţii, având cuvinte deosebite la adresa documentarului realizat de Lavinia Moldovan- director Programe Complexul Muzeal şi istoricul Cornelie Gaiu.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]