Blocarea plăţilor SAPARD nu afectează proiectele derulate în judeţ

Plăţile către beneficiarii Programului SAPARD au fost sistate temporar de către autorităţile române, până la remedierea unor deficienţe tehnice semnalate în Raportul de audit al Comisiei Europene privind procedurile de autorizare a plăţilor. La auditul din luna iunie, reprezentanţii CE au reclamat mai multe probleme la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi pescuit, instituţia care gestionează fondurile SAPARD, recomandându-se ca, înainte de a acorda bani beneficiarilor de proiecte SAPARD, să fie realizate verificări suplimentare, prin introducerea de noi controale şi a unui sistem de urmărire a facturilor.

La nivelul judeţului nostru, zece proiecte SAPARD sunt derulate de autorităţile locale, pe infrastructură rurală (introducerea reţelei de alimentare cu apă la Silivaşu de Câmpie şi Urmeniş şi construcţia unui pod în comuna Şieu Odorhei) şi silvicultură (amenajarea de drumuri forestiere în şapte localităţi), acestora adăugându-li-se şi proiectele implementate de agenţii economici, procesatori de lapte, carne etc. „Am avut discuţii şi cu directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi pescuit. Lucrurile se desfăşoară în mod normal, se primesc cereri pentru decontări, deocamdată nu s-au primit alte dispoziţii de la nivel central. Astăzi voi participa, la Satu Mare, la o întâlnire a Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare şi pescuit. Mă voi interesa punctual asupra impactului acestei decizii luate în urma raportului de audit, dar nu cred că vor fi probleme”, a declarat subprefectul Radu Tămăşoi.

De altfel, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Dacia Cioloş, a declarat ieri că România nu riscă să piardă fonduri, ci credibilitate. Prin Programul SAPARD; în România au fost contractate 4713 proiecte, în valoare de 1,49 miliarde euro. Zilele trecute, CE a suspendat procesarea unei cereri de plată în valoare de 28 milioane euro transmise de România.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5