Borsetă piedută la Zilele Orașului Năsăud, găsită de jandarmi și predată proprietarului în mai puțin de o oră

Jandarmii Secției din orașul Năsăud au găsit  astăzi, în jurul orei 15.00, în zona centrală a orașului, o borsetă care conținea un set de chei, mai multe cărți de vizită, 547 de lei și 2.400 forinți.

        "Jandarmii au pornit, imediat după verificarea borsetei, la identificarea proprietarului. În mai puțin de o oră acesta a fost identificat și în prezența unui poliţist i-a fost predată borseta cu tot ce avea în ea la momentul pierderii. Bărbatul care și-a recuperat bunurile și banii a fost foarte mulțumit și încântat de gestul oamenilor legii și a afirmat că pentru el foarte importante sunt toate lucrurile, mai ales acele chei pe care le avea în borsetă la momentul pierderii. Bărbatul este din Târgu-Mureș, are o societate comercială și era venit la Năsăud cu afaceri", menţionează mr. Georgeta Caşvan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

          Având în vedere faptul că în această perioadă se desfășoară Zilele Orașului Năsăud, iar duminică va fi sărbătorit și Maialul Elevilor Năsăudeni, jandarmii vă recomandă tuturor celor care vă veți afla în zonele ce presupun adunarea unui public numeros, să nu vă expuneți la vedere bijuteriile, telefonul mobil sau alte obiecte de valoare și să manifestați o atentie sporită asupra poșetelor, borsetelor, genților și portmoneelor pe care le aveți la dumneavoastră. Dacă vi se întâmplă să pierdeți vreunul din aceste bunuri, sunați imediat la 112 sau aduceți la cunoștința forțelor de ordine prezente la fața locului acest fapt, pentru a putea fi recuperate în cel mai scurt timp.    

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5