BOTEZUL MANTUITORULUI IN IORDAN, PREFIGUREAZA BOTEZUL CRESTIN

Prin Taina Botezului, savarsita prin intreita scufundare a celui ce se boteaza, in apa, in numele Sfintei Treimi, instituita de Mantuitorul, El insusi botezandu-Se in apa Iordanului pe care a sfintit-o, omul care crede in Hristos se renaste din apa si din Duh la viata cea adevarata in Hristos si devine membru al Bisericii.

Apa originara, din Biblie, nu era cu totul pasiva, era o energie indefinita, neluminata de nici o determinare, dar intr-o miscare universala, nesolidificata in nici un fel, avand in ea, prin creatie, ratiunile tuturor formelor de existenta, creata si sustinute dupa chipul ratiunilor Logosului creator si conservator. Energia universala total indefinita de la inceput luase forme definite, mai mult sau mai putin solidificate, prin lucrarea Duhului. O parte din ea a luat forma de apa, care, fiind inrudita cu apa originara, reprezinta rezerva mobila din care se nasc si se alimenteaza sau se tin in miscare toate corpurile. Nimic nu se naste si nimic nu ramane acum in viata, sau intr-o anumita mobilitate, fara apa miscata de Sfantul Duh. Toate organismele care nu mai pot folosi apa devin total rigide si se sfarma ca moarte.

Duhul Sfant se uneste pentru Hristos din nou, la Botezul Lui, cu apa si cu toata creatia, legata intim de El. Omul se renaste astfel atat din Duh cat si din materia cosmica, intrucat apa reprezinta aceasta materie in starea lichida, ca rezerva, a oricarei forme de existenta organizata. Botezul are o insemnatate cosmica. El inseamna ca materia insasi, readusa la mobilitatea ei duhovniceasca devine mediu al Duhului creator, liber, mereu nou in actele Sale. Apa Botezului este in chip ascuns materia veacului viitor, care va purta in ea pe Fiul ca ipostas straveziu si pe Duhul cu energiile Lui de viata facatoare si mereu noi.

Scufundandu-se omul la Botez in aceasta apa, se intalneste in ea cu Hristos, sau se personalizeaza deplin incadrandu-se in Persoana Lui si se umple de energiile Duhului Sfant care iradiaza din Hristos. A trebuit sa se scufunde Fiul in natura omeneasca si prin ea in apa, pentru ca noi, scufundandu-ne in apa, sa ne scufundam in viata Lui dumnezeiasca, sau in Duhul Lui cel Sfant.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5