Meditaţie la Apostolul zilei, joi, Săptămâna a V-a după Rusalii (Fapte 10, 34—43)

Botezul sutaşului Corneliu ca mărturie a universalităţii mesajului creştin

Pr. Maxim Morariu

Pericopa Apostolului de astăzi surprinde un pasaj interesant dintr-un episod care l-a transformat efectiv pe Apostolul Petru şi l-a făcut să-şi recalibreze cadrele gândirii, eliberându-se de prescriptele legii iudaice. Pentru un om ca el, format în cultura vremii, era cu certitudine un fapt îngrijorător acela de a boteza un păgân. De aceea, în episodul redat în cel de-al zecelea capitol al cărţii Faptelor Apostolilor sunt subliniate mai multe aspecte cu valoare aparte.
Se cuvine ca, înainte de a vorbi despre pasajul propriu-zis avut în vedere, să zăbovim puţin asupra lor. Şi Luca a făcut-o atunci când şi-a construit relatarea. Astfel, în debutul descrierii momentului ne este prezentat Petru, protagonistul, într-un tablou policrom. Bântuit de îndoieli, e pe cale să-i refuze sutaşului roman solicitarea. Viziunea pe care o are pe când se odihnea pe acoperiş, şi din care citeşte printre rânduri, îl convinge însă să nu o facă. Prin intermediul ei, Dumnezeu îi arată că, ceea ce urmează să întreprindă se constituie de fapt în împlinirea poruncii Lui. Refuzul botezului sutaşului ar fi însemnat clasificarea acestuia în rândul elementelor necurate. Or, Hristos a curăţit toată lumea prin jertfa Sa. De aceea, se cuvenea ca Apostolul să certifice acest fapt, răspunzând favorabil solicitării sale.
În mod cert, şi pentru sutaş, dorinţa de a îmbrăţişa creştinismul a presupus un proces amplu, şi probabil, şi o luptă lăuntrică. Surpriza a fost de bună seamă mare şi pentru el, atunci când Petru, încredinţat de corectitudinea faptelor sale, i-a ieşit în întâmpinare, şi l-a botezat împreună ,,cu toată casa sa" (a se înţelege prin aceasta şi soţia, copiii, şi slujitorii săi).
Episodul ne mai arată însă un lucru. Înainte de administrarea Tainei, asistenţa este catehizată, instruită. Ulterior, în fastuosul Bizanţ, acest proces va deveni amplu şi va fi parte a unui adevărat ritual. În vremea lui Petru, el era scurt şi clar. Consta dintr-o cuvântare ce rezuma activitatea mântuitoare a lui Hristos şi reliefa mesajul Său. Era dublată, desigur, de intensa lucrare a Duhului, care penetra inimile ascultătorilor. Pericopa de astăzi conţine un exemplu al acestei catehizări. De altfel, puţinele care s-au păstrat, ne ajută să ne facem o idee în legătură cu fenomenul botezului şi etapele sale premergătoare din timpul Bisericii primare.
Desigur, cuvântul de aici e uşor diferit, fiind centrat pe ideea universalismului mântuirii şi lăsând să se întrevadă entuziasmul pe care i l-a creat corifeului Apostolilor revelaţia ce precede momentul. Dincolo de această chemare a Dumnezeului ,,nepărtinitor", cuvântarea prebaptismală petrină reia însă, în linii mari, mesajul ce precede martiriul Sfântului Ştefan, pe care-l regăsim descris cu câteva caitole înainte. Fără a se pierde în detalii obscure sau a încerca un exerciţiu de erudiţie, aşa cum adesea fac preoţii zilelor noastre, autorul său prezintă în câteva cuvinte activitatea lui Hristos, insistând asupra faptului că a făcut minuni şi vindecări, prezentând sfârşitul lui pământesc, aparent tragic, Învierea lui şi dovezile care o certifică. De ele se foloseşte atunci când îşi legitimează prezenţa în casa lui. Apoi, reliefând calitatea dumnezeirii Sale în context eshatologic: (,,Şi ne-a poruncit să propovăduim poporului şi să mărturisim că El este Cel rânduit de Dumnezeu să fie judecător al celor vii şi al celor morţi"), îşi continuă activitatea de instruire în cele ale credinţei, arătând că, de fapt, toate cele privitoare la Hristos au fost propovăduite de-a lungul veacurilor de prooroci, El fiind cel care a adus împlinirea profeţiilor şi dezideratelor lor.
Acesta este, în linii mari, mesajul pericopei Apostolilor de astăzi. Lecturându-o, aflăm că mesajul creştin se adresează tuturor oamenilor şi că Mântuirea are valoare universală, dar în acelaşi timp, ne fundamentăm credinţa că Hristos a constituit împlinirea tuturor proorociilor Vechiului Testament.
Dincolo de valenţele ei dogmatice şi tipologice, pericopa ar putea fi însă avută în vedere şi ca exemplu de practică didactică. Dacă toţi preoţii noştri ar reuşi să-şi concentreze mesajul propovăduitor în cuvinte de durata celui ce ne este pus în faţă astăzi, surprinzând totodată aspectele principale ale învăţăturii creştine, în mod cert, peisajul catehetic şi cel omiletic contemporan ar cunoaşte un adevărat reviriment!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]