Boxul feminin bistriţean a obţinut un record de medalii la Campionatul Naţional

Recent, a avut loc, în localitatea Mangalia, Campionatul Naţional de Box feminin pentru junioare, tineret şi senioare.
Sportivele din judeţul nostru, aparţinând Clubului Sportiv Municipal Bistriţa, conduse şi antrenate cu profesionalism de către cunoscutul, consacratul şi valorosul antrenor emerit de box şi Cetăţean de Onoare al Bistriţei – Nicolae Zăpârţan, au uimit, prin prestaţia lor, publicul, arbitrii, antrenorii, cei din conducerea federaţiei, surclasând concurentele şi obţinând un număr record de medalii la CN de Box feminin.
CSM Bistriţa a participat cu un număr de 11 sportive, care s-au luptat pentru cucerirea unei medalii, fiind o luptă crâncenă deoarece miza era participarea la Campionatul European de Box Feminin pentru junioare şi tineret şi la Campionatul Mondial de senioare, pentru cele care câştigă o medalie.
Valoroasele sportive au dat dovadă, din nou, că sunt cele mai bune sportive din România, cucerind nu mai puţin de 11 medalii, un palmares deosebit.
Eroinele acestei performanţe sunt: junioare, campioanele României şi medalie de aur: Giulia Moldovan – cat. 50 kg, Alina Lugigan – cat. 52 kg, Rodica Lup – cat. 54 kg, Alexandra Măierean – cat. 75 kg.
La senioare, medaliatele de aur şi campioane ale României: Cristina Cosma – cat. 60 kg şi Dana Borzei – cat. 64 kg.
Au cucerit argintul şi au devenit vicecampioane ale României, la senioare: Dora Mustăţea – cat. 51 kg, Andreea Seni – cat. 57 kg şi Maria Ana Turc – cat. 64 kg.
Medaliatele cu bronz de la tineret sunt sportivele: Mihaela Manolache – cat. 51 kg şi Iulia Tiniş – cat. 54 kg.
Omul care se sacrifică şi se dăruieşte trup şi suflet acestui sport, antrenorul emerit Nicolae Zăpârţan, ne-a declarat: „A fost o competiţie foarte disputată, miza fiind participarea la Campionatul Mondial de senioare şi la Campionatul European de junioare şi tineret.
Ţin să le mulţumesc sportivelor pentru seriozitatea şi ambiţia pe care au avut-o la acest Campionat Naţional. Sportivele şi-au sacrificat toată vacanţa şcolară, fiind în pregătire centralizată la CSM Bistriţa, iar acest fapt s-a reliefat în numărul mare de medalii cucerite la actuala ediţie a CN.
Giulia Moldovan, Aslina Lugigan, Rodica Lup şi Alexandra Măierean şi-au câştigat dreptul de a participa la Campionatul European din Turcia, care se va desfăşura în perioada 18-28 septembrie 2016, datorită faptului că au cucerit medalii de aur.
Din păcate, participarea la Campionatul European este pusă sub semnul întrebării, motivul fiind acelaşi, lipsa fondurilor necesare, deoarece la ora actuală fondurile Federaţiei Române de Box sunt blocate, la fel şi conturile.
Sper să avem, din nou, alături conducerea clubului, respectiv pe Adrian Moldovan – director şi Marius Bachner – contabil şef, cărora le mulţumesc şi care vor analiza situaţia şi ne vor sprijini financiar pentru a participa cu aceste extraordinare sportive la Campionatul Mondial şi Campionatul European.
Mulţumesc din suflet tuturor celor care ne-au sprijinit, colaboratorilor mei – Alexandru Burz, Ion Dragomir şi Marinel Marian, care au avut şi ei o contribuţie deosebită în obţinerea acestor medalii”.
Îţi mulţumim şi noi, din suflet, Nicule pentru ceea ce faci în boxul bistriţean, felicităm în mod deosebit, sportivele medaliate şi sperăm să ajungă campioane europene şi mondiale pentru că merită.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5