Bravo ! Un bistriţean a stălucit pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, de Ziua României

sursa Opera Amore

Opera în concert este mereu o provocare pentru că tot ce rămâne este muzica. Şi este enorm. Neabătută, acum atenţia ţi se centrează pe cum se cântă: orchestră, cor, artişti. Nu mai ai decoruri de care să te agăţi, nu mai ai regia care să te ţină ocupat.
Fără montare, Tosca este, da, uşor fadă. Se pierde din dramatism, din poveste în sine, se pierde pur şi simplu.
Artişti şi orchestră au încercat să compenseze lipsa şi, cumva, au reuşit.
Minimalista regie, care, de altfel, a salvat din monotonia inerentă, a adus în sală Corul Operei Nationale Bucuresti, ocazie de a-i auzi mai bine, de a le simți mai bine forța şi valoarea.
Iano Tamar, chemată pe ultima sută de metri pentru o înlocui pe Bianca Margean, a făcut măsura propriei experienţe! Frumoasă Tosca ei şi emoţionantă Vissi d'arte! A ajuns la public şi acesta a răsplătit-o pe merit.
Teodor Ilincai face un Cavaradossi cu priză la public, pe măsura vocii, atât de mare încât, fără nici o problemă, ar umple săli de trei ori mai mari ca aceasta. Iar publicul acesta, atât de nerăbdător să întâlnească voci care să iasă în evidenţă, l-a adorat. Premiul publicului merge, cred, spre el. În vară spunea că merge unde îl duce vocea. Iar vocea lui are un drum al ei, evident tuturor.
Scarpia lui Lucian Petrean este atât de credibil, de intens şi de frumos construit încât eu mă bucur la ideea că avem bariton dramatic, capabil să facă rolurile acestea şi la acest nivel. Frumos cântat şi trăit! Senzaţional finalul alături deTosca. Senzaţional bistriţeanul Lucian Petrean în acest rol!
Toate rolurile secundare, de la debutul lui Constantin Alexandru în Sacrestano, la excelentul Angelotti făcut de Marius Bolos, merg atât de bine încât nu poţi să nu te gândeşti că ne trebuie o producţie de Tosca! Chiar ne trebuie.
Publicul acesta, al ONB, este unul care răspunde atât de bine la spectacole omogene! A simţit acest lucru şi şi-a răsplătit generos artiştii!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]