BRUNO MORAES fost coleg cu cei mai buni din Europa

Cornel Ciocan

Odată început campionatul primei ligi, mai precis din etapa a cincea, un alt brazilian ne-a călcat gazonul verde al Bistriţei. Frate cu Aluisio jr., Bruno s-a născut în urmă cu 26 de ani pe tărâmurile celui mai mare fotbalist al lumii – Pelle -, în oraşul Santos, cel care a dat planetei cei mai experimentaţi jucători. Primii paşi în fotbal i-a făcut în sală la vârsta de 5 anişori, în oraşul Portuarios, având coleg de echipă pe renumitul Robinho, unde a jucat timp de 7 ani.

La nici 12 ani, joacă pentru FC Santos, iar la 17 ani este selecţionat la naţionala de juniori a Braziliei la Campionatul sud-american. Ajuns la maturitate, în 2002, Bruno este campion naţional cu Santos, iar în următorul an ia drumul micuţei Brazilii lui Eusebio, cum era alintată la acea vreme Portugalia, la mult titrata echipă FC Porto, avându-l antrenor pe reputatul Mourinho, iar colegi de echipă pe Deco, Diego, Lucho, Victor Baia, Helton, Lisandro, Bruno Alves etc. Timp de doi ani a fost campion cu această echipă, după care în 2005 a fost împrumutat la Victoria Setubal, marcând 10 goluri şi câştigând Cupa Portugaliei. În această ediţie de campionat a suferit o accidentare, iar după refacere se reîntoarce la FC Porto, unde a jucat până în 2007, fiind din nou campion naţional cu această echipă.

Un an mai târziu, a fost împrumutat din nou la Victoria Setubal, suferind iarăşi o accidentare, iar în anul 2009 pleacă la echipa de Liga I – Rio Ave – pe timp de 6 luni, după care încearcă România. În tot acest timp a aflat multe lucruri frumoase despre ţara unde urma să se transfere, aducându-şi aminte de Hagi şi compania de la mondiale şi, bineîneţeles, de Gloria, acolo unde fratele lui marca meci de meci. Odată ajuns, s-a acomodat mai greu, dar cu ajutorul fratelui şi a lui Igor Souza s-a integrat mai bine.

„Am jucat cu fotbalişti de mare valoare în Brazilia, cât şi în Portugalia, dar la fel de buni sunt şi în campionatul românesc şi, de ce nu, la Gloria. Îmi plac antrenamentele domnului Nae Manea, fost şi el mare jucător la Rapid, promovând cu Gloria în 1990. Sperăm să ne salvăm de la retrogradare, iar prin jocurile bune să urcăm în clasament”.

Întrebat dacă îi plac mâncărurile româneşti, acesta a spus: „Mănânc foarte bine ciorba de burtă şi, bineînţeles, sărmăluţele. Sunt fericit că pot juca la acest nivel şi nu sunt accidentat”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5