Din iniţiativa şi în organizarea „Asociaţiei Tinerilor Liberi”

„Bucuria culorilor” – o acţiune de suflet pentru copiii din „Centre de plasament” şi „Case de tip familial”

Într-o organizare de excepţie şi cu implicarea totală, atât cu sufletul cât şi organizatoric a d-lui OVIDIU ROŞCA, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Liberi, un om mărinimos şi care ştie să ofere momente plăcute şi instructive pentru copii, a avut loc, în perioada 10-13.01.2013, la Ocna Şugatag, jud. Maramureş, o frumoasă, instructivă, motivantă, mobilizatoare acţiune de suflet pentru copiii din „Centrele de plasament” şi din „Casele de tip familial”, sub genericul „Bucuria culorilor”, constând într-o tabără de pictură, unde arta, talentul, frumosul, educativul şi socializarea şi-au dat mâna.
O activitate necesară şi utilă pentru aceşti copii, la care s-a implicat şi dl. DANIEL POP – vicepreşedinte la Fundaţia pentru Tineret, un om care ştie să se dăruiască unei activităţi nobile.
La această minunată şi cu finalitate acţiune, prin organizarea unei microexpoziţii cu tablourile realizate de elevi, au participat un număr de 12 copii şi 4 însoţitori-supraveghetori din judeţele Maramureş, Satu Mare, Mureş şi Bistriţa-Năsăud, iar tabăra de pictură organizată face parte din programul „Iarna în sufletul copiilor” al „Asociaţiei Tinerilor Liberi”.
Au fost organizate, în vederea socializării, cunoaşterii, a schimbului de experienţă etc., în fiecare seară diferite concursuri, pe diferite teme, elevii beneficiind de condiţii excelente de cazare, inclusiv piscină cu apă sărată încălzită pentru tratament şi fortificarea sănătăţii.
Picturile au fost realizate sub atenta şi profesionista supraveghere a d-nei prof. MIHAELA GANŢĂ, o cunoscută şi apreciată pictoriţă, fiind un reper în lumea artei, actualmente profesor la Palatul Copiilor din Baia Mare.
Juriul a avut o grea sarcină în departajarea „micilor pictori” şi s-a hotărât să se mai picteze cei 3 elevi pentru departajare şi acordarea locului III. S-au acordat „Diplome” pentru toţi concurenţii pentru: tehnica picturii, compoziţie, cromatică, bogăţia culorilor folosite, abstracţia picturii, hărnicie şi dăruire, locul I, locul II şi locul III.
Se va organiza o selecţie din următoarele tabere organizate de „Asociaţia Tinerilor Liberi”, iar câştigătorii locurilor I, II, III vor participa, în viitorul apropiat, la tabere internaţionale de pictură – respectiv locul I în Spania, locul II în Italia şi locul III la Marea Neagră, în staţiunea Costineşti.
Ospitalitatea celor de la Pensiunea „Casa Miller”, având piscină încălzită, a fost una deosebită, iar informaţii se pot obţine la nr. de telefon 0722.783672 şi se aduc mulţumiri pentru serviciile oferite.
De asemenea, OVIDIU ROŞCA mulţumeşte din suflet tuturor sponsorilor care au făcut posibilă această acţiune, iar participanţii au avut aprecieri pozitive, în unanimitate, fiind o „oază de linişte sufletească şi pace” pentru această categorie de copii, iar d-na prof. Mihaela a avut ocazia să descopere şi să îndrume noi talente.
Am văzut şi asistat la o acţiune bine făcută, bine coordonată, cu ţintă precisă de socializare, de bun augur, cu motivaţii psihice şi pedagogice de efect, pentru această colectivitate, care trebuie să primească de la societate „căldura necesară”.
Felicitări organizatorului, însoţitorilor, inclusiv conducătorilor auto, dar şi copiilor pentru ce au realizat.

Comentarii

12/10/21 20:07
Ioan Alin Stoica

Buna ziua. M-ar interesa un numar de telefon de la dl. Ovidiu Rosca, daca se poate. Multumesc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5