Bucuria întrebării

Cartea Bucuria întrebării, în care citim cuvinte de mare înţelepciune ale unor personalităţi de prestigiu, ne îmbogăţeşte spiritual.

Personal, când am citit-o m-am întrebat dacă Editura ALETHEIA-Bistriţa a publicat această mare carte mică pentru toată România. Am simţit acest lucru din dorinţa de fi cunoscută de cât mai mulţi oameni în amintirea lui Dumitru Stăniloae şi nu numai. Gândul a venit de la următoarele cuvinte din mintea mea ce aparţin chiar Profesorului şi pe care le trăiesc, le simt, sunt un adevăr în inima mea:

În fond, omul urmăreşte fericirea eternă. Dar fericirea nu se găseşte în gustarea singuratică a unor bunuri materiale sau spirituale(în sănătate, belşug de hrană, orizont larg de cunoaştere etc.), ci în comunitate cu alţii sau cu alte persoane. Nu poţi avea bucurie de nimic în mod separat total şi definitiv de ceilalţi oameni.

Nu te bucură nimic când eşti singur. Nu-ţi trebuie nici viitor în singurătate.

Bucuria prezentă şi viitoare stă în mod principal în comuniunea cu alţii. Persoana altuia e izvorul vieţii mele, ea e însăşi viaţa mea când mi se comunică cu iubire totală; bucuria de a mă putea comunica ei, de a primi ea să i mă comunic este şi ea viaţa mea.

Dumitru Stăniloae defineşte Persoana: izvor de viaţă pentru altul şi bucurie de viaţă primită de la altul.

Înmănuncherea cuvintelor a şapte scriitori-oameni de cultură importanţi pentru ţara noastră face ca lucrarea Bucuria întrebării să reprezinte, în întregul ei, o operă.

Aşezate într-o ordine bine gândită, textele autorilor: Bartolomeu Anania, Dan Ciachir, Olimpiu Nuşfelean şi Ioan Chirilă, vorbesc despre Dumitru Stăniloae, dar şi pe marginea Motivului cărţii care este Interviul realizat de Ioan Pintea cu Dumitru Stăniloae în anul 1987.

Inserarea poemului Ascensiunea, scris de Ioan Alexandru pentru Dumitru Stăniloae, dă o notă aparte cărţii Bucuria întrebării.

Am citit acum prima dată acest Poem, dar nu pot exprima starea de spirit creată de această lectură copleşitoare. Cuvintele celui ce-şi află odihna în liniştea Mânăstirii Nicula m-au impresionat, m-au transportat în altă lume. Cred că după încă două trei lecturi aş reuşi să aştern în scris ce simt, dar vă invit cu drag să citim cuvintele minunate, cu adânc înţeles ale domnului Olimpiu Nuşfelean despre Ascensiunea: O asemenea poezie – în epoca scrierii ei – lua omul din derizoriul contingentului şi îl plasa într-un timp spiritual, înalt, inocent, într-un postromantism ce recunoştea tacit chinga vremii(ideologice) şi încerca să scoată fiinţa la lumina unei trăiri privilegiate.

M-am bucurat să constat că aceşti oameni, împreună, reuşesc să ne arate că scrierile Părintelui Stăniloae sunt o adevărată comoară de gândire înaltă şi de viaţă duhovnicească, de îndemn în afirmarea adevărului divin, de apărare a Ortodoxiei şi a tradiţiei spirituale româneşti.

Textele: Un moment de rezistenţă spirituală, autor Dan Ciachir, Ucenic la clasici, autor Olimpiu Nuşfelean şi Căutându-ne în celălalt vom putea găsi pe Dumnezeu vorbindu-ne, autor Preot Ioan Chirilă au calitatea de a explica conţinutul Dialogului dintre Dumitru Stăniloae şi Ioan Pintea şi de a îmbogăţi cartea Bucuria întrebării.

Cartea începe cu un text superb semnat de Bartolomeu al Clujului din care amintim enunţul Părintelui Stăniloae caracterizat de Bartolomeu Anania că ar putea fi temelia întregii noastre politici de stat în contextul aşezării europene: Noi, românii reprezentăm un unicat: suntem singurul popor de origine latină şi credinţă ortodoxă; prin latinitatea noastră îi aparţinem Occidentului, prin ortodoxia noastră îi aparţinem Răsăritului; suntem puntea ideală de legătură între cele două lumi.

Interviul, atât prin întrebările domnului Ioan Pintea, întrebări ample puse cu tâlc şi care îl califică reporter şi lector locuit de cele spirituale, cât şi prin răspunsurile Părintelui Stăniloae de o valoare inestimabilă şi de o înaltă învăţătură, reprezintă o lectură ce ne hrăneşte sufletul.

Reproduc câteva cuvinte din răspunsurile Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae:

Omul este o existenţă în mişcare spirituală continuă. Dar nu se mulţumeşte cu orice fel de mişcare, ci voieşte să se mişte spre înălţime şi spre larg. Şi niciodată nu se poate opri cu voia sa din această mişcare. Îl opreşte doar moartea, dar numai în aparenţă. Cu voia se menţine şi în clipele din urmă ale conştiinţei în mişcarea spirituală mai departe prin nădejde, spre un scop de dincolo de moarte.

Teologul Ioan Chirilă spune despre Cunoaşterea de Sine:

Aşa ar trebui să vedem fiecare apropiere prin cuvânt de semenul nostru, ca pe o încercare a noastră de a ne regăsi întrânsul chipul şi în urma acestei găsiri să înceapă hora chipului în îmbrăţişarea iubirii Lui. Căci atunci când îmi găsesc chipul în semenul meu nu-i iubesc formele structural-fizionomice proprii, acelea de multe ori individualizează şi separă, ci îmbrăţişez Chipul cel mai întâi decât cel zidit.

Pe preotul Ioan Chirilă am avut bucuria să îl ascult în ziua de 9 mai 2008 la Bistriţa când ne-a vorbit, cu ocazia lansării unei cărţi, despre iubire, despre Dumnezeu. De curând i-am citit Prefaţa la o carte-mozaic atât de dificilă pe care nici nu o cumpăram dacă nu vedeam că domnia sa a descifrat-o încheind: Fie!.