Bugetul pentru 2014 : al dezvoltării sau al înglodării?

Florin Chereji

Aparent, bugetul municipiului pentru 2014 este un buget al dezvoltării, aşa cum afirma dl. Ovidiu Crețu, primarul municipiului Bistriţa cu ocazia dezbaterii publice a bugetului. Argumentul în susţinerea acestei teze este faptul că sumele alocate dezvoltării municipiului reprezintă circa o treime din buget.

Când analizăm poziţie cu poziţie obiectivele, denumite de dezvoltare, propuse pentru finanţare în acest an putem trage o altă concluzie. Bugetul anului 2014,dacă s-ar realiza aşa cum este aprobat în acest moment, duce la înglodarea îndatorii neperformante pentru următorii 10 ani. Foarte multe sume prevăzute a se cheltui în acest an nu au nimic a face cu dezvoltarea durabilă.

Costurile unor obiective sunt supraevaluate. Am precizat acest lucru şi în intervenţia pe care am avut-o la dezbaterea publică a bugetului. Consider că sunt alocate sume ce nu se justifică pentru studiile de fezabilitate, precum şi pe lucrările de construcţii şi dotări.

Dau un singur exemplu concret: pentru studiul de fezabilitate al „liniei verzi” de transport public sunt prevăzuţi 300.000 lei. Definiţia din DEX: FEZABILITÁTE (‹ fr.) s. f. 1. Caracteristică a ceea ce este fezabil. 2. (TEHN.) Studiu de f. = studiu al unui proiect sau al unei investiţii din punct de vedere al posibilităţilor tehnice de realizare şi al rentabilităţii economice.

Oare de ce trebuie să cheltuim 300.000 lei pentru a şti dacă este posibil a se realiza, când domnul primar ne-a anunţat deja că va fi tramvai şi ne-a comunicat şi traseul. Sau, ca şi în cazul atâtor alte studii, specialiştii care îşi vor adjudeca lucrarea vor face tot posibilul să iasă ca fezabilă varianta pe care dl. primar ne-a şi comunicat-o.

Problema liniei verzi ar trebui tratată în ansamblul unui studiu de trafic complex pentru municipiu, împreună cu rezolvarea problemei pistelor de biciclete, având la bază un studiu de mobilitate. Eu nu cred că ruta Viişoara-Unirea este cea care creează principalele dificultăţi în traficul din municipiu.

În acest context ar trebui luată în considerare problema parcărilor în toate cartierele oraşului, nu numai zona Bistricioarei sau a Pieţei Centrale.
Cireaşa de pe tort în ceea ce priveşte “dezvoltarea” oraşului o reprezintă proiectul pârtiei de schi din faimosul Wonderland. Am mai scris pe această temă anul trecut, articol care este actual şi acuma. M-am documentat referitor la pârtii de schi şi pot afirma cu certitudine ca acest proiect este foarte păgubos pentru oraş. Realizarea proiectului din credit bancar înseamnă cheltuieli nejustificate pentru bugetul următorilor zece ani. Ne vom alege cu o instalaţie scumpă care nu va putea fi folosită, dar împrumutul va trebui rambursat în detrimentul altor obiective absolut necesare pentru oraş. Voi reveni, pe larg, cu această temă.
Revin cu propunerea pe care am făcut-o anul trecut privind înfiinţarea unui incubator de afaceri Completez cu propunerea de a se armoniza obiectivele municipiului cu ale judeţului. Să explic: în strategia de dezvoltare a judeţului pentru perioada 2014-2020 este propusă realizarea unui Centru de cercetare pentru electrotehnică. Primăria are intenţia de a crea incubator de afaceri într-unul din fostele puncte termice din oraş. Cred că mult mai bine ca aceste două deziderate să fie realizate împreună, iar locaţia fostului sediu ARIO cred că este cel mai potrivit (atât din raţiuni economice – acolo sunt toate utilităţile necesare, este lângă viitorii beneficiari, cât şi urbanistice ).Oricare punct termic nu oferă condiţiile pentru un incubator de afaceri în adevăratul sens al cuvântului (primarul şi consilierii ar trebui să aibă reper incubatorul de afaceri de la Herzogenrath – oraşul înfrăţit cu Bistriţa), iar clădirile fostului spital de pe Bd. Independenţei, unde CJ intenţionează să înfiinţeze centrul de cercetare nu sunt adecvate pentru acest scop. Incubatorul de afaceri şi centrul de cercetare ar fi adevăraţii catalizatori ai dezvoltării durabile ale municipiului şi judeţului.

Cu prilejul dezbaterii publice asupra bugetului pentru 2014, am propus ca cele 2 milioane de lei din rezerva bugetară, dar cu intenţia de a fi daţi clubului Gloria, să fie redistribuiţi pentru asigurarea siguranţei copiilor la şcoli şi grădiniţe. În prima fază trebuie dotate toate unităţile de învăţământ cu camere de filmat ale perimetrului şi incintelor, construirea unui centru de monitorizare şi preluarea pazei unităţilor de învăţământ de Primărie (nu este normal şi nici legal ca paza să fie asigurată de părinţi).

Banii daţi Gloriei reprezintă ajutor de stat, dacă vrem să încurajăm sportul bistriţean(şi în special pentru copii şi junior) trebuie s-o facem prin club al municipalităţii, nu prin intermediul unei entităţi private. Nu insist pe această temă, sunt foarte multe lucruri de spus şi multe au fost spuse în aceste zile în contextul sentinţei din dosarul transferurilor.

În final doresc să readuc atenţiei opiniei publice faptul că administraţia locală are atribuţii care, aparent nu mai cheltuie bani de la buget, cum ar fi realizarea şi întreţinerea infrastructurii locale (străzi, parcuri, iluminat public, apă-canal, energie, etc). Banii alocaţi de la bugetul local pentru întreţinerea şi dezvoltarea reţelei de drumuri nu sunt îngropaţi în pământ, au în spate impozitele pe autovehicule pe care le plătim an de an (în 2014 peste 5,7 milioane de lei, cca 2,5% din venituri). Parcurile şi locurile de joacă nu aduc venit la bugetul local dar sunt obligaţie legală pentru administraţia locală de a le construi şi întreţine. Şirul exemplelor poate continua.

Ne plângem că nu sunt bani. În realitate, sunt foarte mulţi bani. Necazul este că nu sunt folosiţi bine!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5