Bursa generală a locurilor de muncă, în 7 aprilie, la Colegiul Tehnic Grigore Moisil

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud va organiza în data de 7 aprilie , Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Bursa se va desfaşura la Colegiul Tehnic “Grigore Moisil” din Bistriţa, str. Rodnei, nr.23, începând cu ora 10,00.

Eveniment tradiţional al ANOFM, Bursa Generală a Locurilor de Muncă se va desfăşura la nivelul tuturor celor 41 de agenţii judeţene şi cea a municipiului Bucureşti şi se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional.

“Agenţii economici din judeţul Bistriţa – Năsăud care oferă locuri de muncă vacante se pot adresa la sediul instituţiei noastre din Bistriţa, str.Gării, nr.2-4, tel/fax: 0263 – 236296, persoana de contact Roman Maria, tel.0752-058455. Comunicarea locurilor de muncă vacante se poate face atât pe suport de hârtie, direct la sediul agenţiei, cât şi în format electronic la adresa de mail: [email protected] , folosind oferta de muncă descarcată de pe site-ul agenţiei www.ajofmbn.ro. Pentru buna organizare a evenimentului, rugăm agenţii economici să ne transmită situaţia privind locurile de muncă vacante, până la data de 5 aprilie 2017”, menţionează directorul executiv al AJOFM BN, Otilia Râpan.

Bursa Generală a Locurilor de Muncă oferă posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant de loc de muncă şi totodată, asigură fiecărei părţi o serie de facilităţi. Astfel, angajatorul ăşi poate selecta forţa de muncă în funcţie de cerinţele postului, poate verifica compatibilitatea dintre ofertă şi profilul candidatului şi, nu în ultimul rând, poate avea acces la forţă de muncă calificată, prin intermediul programelor de formare profesională organizate de AJOFM Bistriţa – Năsăud. 

Pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă, Bursa reprezintă o oportunitate de a susţine un interviu în scopul ocupării unui loc de muncă, cu mai mulţi agenţi economici; obţinerea de informaţii despre locurile de muncă de la nivelul judeţului Bistriţa – Năsăud şi din Uniunea Europeană, prin Reţeaua EURES, îndrumare şi consiliere pentru întocmirea unui Curriculum Vitae şi obţinerea de informaţii despre programele de formare profesională organizate de AJOFM Bistriţa – Năsăud.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]