Bustul unei mari personalităţi va înfrumuseţa Bistriţa

Pe 29 aprilie, la Bistriţa, va fi amplasat un bust al fostului prim-ministru al României, Alexandru Vaida Voievod. „Este un bust din bronz, identic cu cel de la Cluj, de la Opera Română, acolo unde se află şi Palatul lui Vaida Voievod. Ca să nu am discuţie cu autorităţile, voi amplasa acest bust pe domeniul spitalului, în faţa Policlinicii. Cu această ocazie va fi o conferinţă la Biblioteca Judeţeană susţinută de dr. Ioan Aurel Pop, de dr. Ioan Bolovan, de dr. Liviu Maior şi de Mircea Vaida Voievod, unicul nepot care mai trăieşte. Vor fi patru conferinţe frumoase după care vom dezveli bustul”, a declarat Mircea Gelu Buta.
Alexandru Vaida Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al drepturilor românilor transilvăneni. După Unirea Transilvaniei cu România și fuziunea naționalilor transilvăneni cu țărăniștii din Vechiul Regat, s-a numărat printre liderii marcanți ai noului Partid Național Țărănesc.
În activitatea politică, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat timp de trei mandate funcția de premier al României, remarcându-se de asemenea la conducerea Ministerului de Interne și a Ministerului de Externe. A sprijinit regimul autoritar al regelui Carol al II-lea, motiv pentru care i-a părăsit pe național-țărăniști și a întemeiat propriul partid. După instaurarea monarhiei autoritare a fost numit consilier regal, iar șeful statului l-a folosit pentru a-și justifica regimul, mizând pe credibilitatea unor politicieni cu experiență, care erau fideli monarhiei. Bunicul lui Alexandru Vaida a fost Alexandru Bohățel, participant la revoluția de la 1848. Școala primară a urmat-o la Cluj, iar liceul la Bistrița și Brașov, unde s-a format intelectual într-un mediu german, fapt care i-a permis înscrierea la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Viena.

.

Comentarii

04/04/17 14:13
Vizitator

Foarte bine ca la Bistrita se ridica un bust in memoria lui Alexandru Vaida Voevod. Numai ca si mai nimerit ar fi ca in pragul Cenrenarului Marii Uniri la Bistrita sa fie dezvelit bustul Cardinalului IULIU HOSSU, care s-a născut în comuna Milașul Mare, aflată in judetul Bistrita-Nasaud. Iuliu Hossu a fost cel care a citit la 1 decembrie 1918 din însărcinarea Marelui Sfat Național Român, mulțimilor adunate la Marea Adunare Naționale de la Alba Iulia, proclamația de Unire a Transilvaniei cu Regatul României. Dupa citirea Proclamatiei acesta s-a îmbrățișat cu episcopul ortodox Miron Cristea (viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române). Episcopii Iuliu Hossu și Miron Cristea, alături de alți doi fruntași ardeleni, Alexandru Vaida-Voievod și Vasile Goldiș, au dus la București Declarația de Unire de la Alba Iulia. Declarația a fost înmânată regelui Ferdinand I al Românilor.
Dupa Marea Unire, in calitate de senator de drept în Parlamentul României Mari, episcopul Iuliu Hossu a apărat suveranitatea și integritatea țării, împotriva revizionismului vremii. În decembrie 1932, în cadrul unei adunări populare, la care au participat circa 30.000 de persoane, ținută în Piața Centrală a Clujului, s-a pronunțat împotriva revizuirii frontierelor de stat. A fost, de asemenea, membru de onoare al Academiei Române.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]