Butinarii

Așa ar fi trebuit să se cheme cartea d-lui Grigore Avram intitulată, surprinzător „Da'de unde!”, pe motiv că paginile ei ne descriu forestierii care taie arborii din pădurile Județului Bistrița-Năsăud, la nord-est, în perioada 1984-2000, lângă „cuibul visurilor” dintre măguri, cu toate că fasonatorilor li se mai spune câteodată, peiorativ, în satele de pe Valea Someșului, barabori. Faptele silvestre relatate constituie eboșa unui roman, în linia d-lor Anatolie Paniș ori Gelu Păltineanu... Autorul povestește ca un bătrân sfătos, purtând personajele prin niște peisaje care îți taie răsuflarea. Toată acțiunea se derulează în jurul lui Ilie Motofelea, maistru de exploatare la Sectorul Anieș, manipulant afemeiat care se transformă treptat în Moromete local. Umblă pe la Negrileasa și Mihăiasa, prin șlăguri, rampe, învârtitori. Asistă indiferent pe țapinarii care mănâncă papă, slănină, brânză, ouă fierte și din când în când câte o ciorbă caldă. Participă la controale de exploatări și reprimiri de parchete unde se bea, se bea mult, foarte mult. Odată găsim in situ vinul atât de acru că nici pădurarii - luați drept etalon de rezistență pentru băutură, nu-l pot bea. Lemnul de foc este vândut de câțiva nimurici, pe șest, contra sex. Împărțirea motorinei, destinată amenajării și întreținerii traseelor de colectare, se face pe orizontală către cumnatul maistrului de exploatare, Vlașin - șeful de post, brigadierul silvic - doar un plin, pădurarul - numai trei găleți, ca să tragă lemnele cu TAF-ul. În cele din urmă buldozeristul ia și el ceva, după care cantitatea rămasă trebuie neapărat adăpată. Proprietarii de atelaje fură câte 5 mc de lemn odată, săptămânal, pentru a deveni rentabili. Mahării de la partid, ofițierii de securitate controlează numirile pe posturi, atunci ca și acum, înțelegem, inclusiv în pădurărie. Descoperim astfel că măierenii abrahamici sau, mai nou, mirenii, manevrează bine lemnele dar nu și expresiile cât de cât sofisticate. Cu alte cuvinte devin primitivi în loc de primitori, capturează apa atunci când o captează, trișează când triază, utilizează cratițele de tunci... Personajele poartă nume fictive, presupun, spre a-l feri pe scriitorul silvan de posibilele neplăceri. Butinarii care răspund la apel sunt Alexandru Boroiu, Doniză Ureche, Mihai Bazga, Valentin al Ciorcului, Ion al lui Hescăl, Valer Codoiu, Iulian al Șpanului, Cifor Barna, măsurător... Personalul TESA este reprezentat de directorul Covaci, șeful de sector Grigore Cotul, contabilul șef Dan Hădărău, responsabilul cu investițiile George Nechiti, liderul de sindicat Viorel Andronesi, responsabilul cu protecția muncii Dumitru Cobzalău. Din urmă sosesc Dorel Sidor, Viorel Berende, Flaviu Gagea... Silvicultorii – apelativul clopar a fost evitat în mod intenționat, se numesc Maxim Cucu, Costan Bota, Gheorghe Bora, Matei Bocșa, Sabin Iuonaș, Onișor Frâncu... Hoții de lemne se cheamă Șuștac, Șorubu, Bodălău, Buha și Nășcuț. Altă serie de persoane prezente: Măriuca lui Zna, Gozic, Anchidim Guzu, Iochim Ometiță, Ion al Bandurului, Tuțu Bolfă, Lucreția și Raveca, țiitoarele domnului maistru. Numai că minusurile repetate din gestiune conduc inevitabil întreprinderea forestieră din Bistrița la faliment. Înspre finalul cărții, găsim o scenetă patetică, dublată de un discurs existențialist.
Speranța renaște când patronul din Șanț încearcă să relanseze zona montană, salvându-i pentru un timp care niciodată nu va putea fi determinat, pe butinari. Lectură plăcută, tuturor, doamnelor și domnilor!