Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

C E N T E N A R U L M A R I I U N I R I: „România Jună” din Viena şi idealul Unirii în memorialistica lui Iuliu Moisil

            Iuliu Moisil (1859-1947) a urmat la Politehnica din Viena studii de chimie industrială şi ştiinţe naturale. A fost publicist, fondator de periodice şi membru de onoare al Academiei Române (1943). A activat ca un mare susţinător al Unirii. Amintim că a fost şeful secţiunii din Oltenia al Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor (1892). Întors în Năsăudul său natal, în perioada interbelică, a contribuit la fondarea instituţiilor culturale (Arhivele, Biblioteca documentară, revista Arhiva Someşană) care au adus o binemeritată faimă oraşului. Redăm mai jos câteva fragmente din amintirile sale de student la Viena, ca membru activ al  României June, societate care a contribuit esenţial la consolidarea spiritului unionist în rândurile intelectualităţii române a vremii.

R. C.

 

 

Amintiri

            Dar o altă datorie a studentului român, devenit acum „vienez”, era a te prezenta la societatea academică social-literară România Jună, înfiinţată încă în anul 1871 (există şi azi), pentru a te înscrie ca membru. Aici conveneam cu alţi tineri veniţi din Ungaria, Ardeal, Banat, Crişana, Maramureş, Bucovina, Basarabia, România. Crescuţi unii prin şcoli germane (Bucovina), alţii în şcoli maghiare (Ungaria, Maramureş etc.), vorbeau româneşte cu diverse accente, cu greutate sau uşurinţă. Un amestec de jargoane, de provincialisme şi obiceiuri. La România Jună tinerii conveneau în fiecare seară, se citea, se discuta, se schimbau idei şi se simţeau mulţumiţi. Încetul cu încetul băieţii se cunoşteau mai bine, mai intim, discuţiile deveneau uneori mai violente, mai ales că pe acele vremuri se dădeau lupte între etimolofism şi fonetism, după şcolile secundare pe care tinerii le-au urmat. Fiecare îşi apăra şcoala lui. De aici satira, sarcasmul şi zeflemelele îşi luau locul între braşoveni şi blăjeni, între năsăudeni şi bucovineni. Vorbele şi graiurile se satirizau şi încetul cu încetul cu toţii începeau a vorbi o limbă românească mai omogenă şi mai frumoasă.

            Societatea România Jună a fost de o foarte mare importanţă şi de un folos epocal pentru tineretul român trecut prin ea. Aici mulţi tineri care au fost siliţi de împrejurări să urmeze şcoli străine au învăţat a vorbi, a scrie şi a simţi curat româneşte, aici s-au încheiat prietenii pentru viaţă. (...)

            Un eveniment plăcut s-a întâmplat în viaţa studenţilor în anul 1883, când tragediana Agatha Bârsescu debută la Burgtheater în piesa „Des Meeres und der Liebe Wellen”, fiind apoi angajată definitiv la teatrul curţii imperiale unde rămase şapte ani. În seara debutului, la 22 noiemvrie 1883, după reprezentaţia pe deplin reuşită, noi studenţii universitari români şi colonia română din Viena i-am dat un banchet, urmat de dans în Hotelul Goldenes Lamm (Leopoldstadt), petrecând foarte frumos până în zorii zilei. (...)

            În cercul României June din Viena s-a fortificat sentimentul naţional al marelui român care a fost Aurel C. Popovici, bănăţean, născut în Lugoj (1863) şi studia medicina. În nenumăratele discuţiuni ce se întindeau între noi la societate sau în şedinţele societăţii s-au atins şi cristalizat încetul cu încetul atâtea chestiuni culturale, dar mai ales politice-naşionale, care în urmă au luat forme concrete.

            Popovici a fost absorbit de suferinţele neamului pentru a cărui salvare s-a dedicat cu trup, cu suflet, întreaga lui viaţă. Mai târziu a continuat la Graz şi studiile politice. Din lucrările lui mai de seamă notez: „Chestiunea română în Transilvania şi Ungaria”. Replica tinerimei academice române din Transilvania şi Ungaria (Sibiu, 1892) la „Răspunsul” dat de tinerimea academică maghiară la „Memoriul studenţilor universitari din România”. Acea publicaţiune (Răspunsul) s-a tipărit în 21.000 de exemplare în limbile: română, franceză, italiană, germană. Pentru „Replică”, Popovici a fost osândit de Curtea de juraţi din Cluj (în 1893) la patru ani închisoare şi 500 fl. amendă, iar Nicolae Roman la un an şi 300 fl., ca răspânditori ai publicaţiei. Atunci se refugie la Bucureşti, unde fu profesor şi publicist. Aici publică „Liga română”, apoi scoase ziarul naţionalist „România Jună” (pe la 1900), nume dat în onoarea societăţii studenţeşti cu acelaşi nume din Viena, unde Popovici a început luptele naţionale. Mai târziu, publică voluminoasa carte „Gross Oesterreich”, în care se preconiza federalizarea statelor Austriei. Împortante sunt articolele publicate de dânsul în „Semănătorul” din Bucureşti, precum şi alte publicaţii. Înaintea războiului mondial a publicat vreo câţiva ani ziarul "Gross Oesterreich” la Viena, la care a colaborat şi Alex. Vaida-Voievod şi un mare filoromân, Ludovic Schwennhagen, chemat anume de Popovici şi care încă de pe la 1886 s-a dedicat chestiunii naţionale române din Ungaria scriind multe articole în marea presă germană, mai ales în „Kreuzzeitung” din Berlin. Schwennhagen a asistat ca corespondent şi la Procesul Memorandului în Cluj (1894) având la dispoziţie patru ziare germane, în urmă a trecut la Bucureşti pentru câteva luni. Concursul lui la ziarul „Gross Oesterreich” a fost foarte preţios. Popovici era în strânse legături cu fostul Arhiduce Ferdinand. Amicul nostru Aurel a murit prea timpuriu, în timpul războiului Unirii, în Elveţia, spre mare pagubă a neamului românesc.  

 

 

Poezii studenţeşti

 

Vechea noastră gaedă

Ce scânteie deodată

Din noaptea înstelată,

Atât de viu,

Cu luciu roşu auriu?

Ce trece-n fundul zării,

Cu negura-nserării,

Sumeţi păşind

Cu viers vioi cântând?

E vechea noastră gardă.

 

Cine-ntârzie adese

La încărcate mese,

La chef şi vin,

Golind pocalul plin?

Şi-nfruntă vijelie

Şi-a zeilor urgie,

Mereu voioşi,

Cu foc şi curajoşi?

E vechea noastră gardă.

 

A cântecului culme

Cine-o atinse-n lume?

Şi-al cui cuvânt

E sfânt pân-la mormânt?

Cine pentru onoare

Şi pentru ţară moare,

Purtând cu drag

Al gardei mândru steag?

A noastră veche gardă!

 

            Poezia aceasta originală este compusă de Mefisto (= porecla lui Ciprian Porumbescu) în limba germană, intitulată „Zur Erinnerung an die Alte Garde” – în româneşte tradusă de studentul Nicu Dracinschi (bucovinean). Textul german se află trecut şi în Comersbuch-ul studenţilor germani din Viena. (Vezi Monografia istorică a societîţii academice social-literare România Jună din Viena (1871-1911) de I. Grămadă, Arad, 1912, p. 78.) Vechea gardă era: Porumbescu, Victor Mihailaş, Aurel Moldovan, Vas. P. Sângeorzan (aceşti trei din urmă grăniceri năsăudeni), I. Pipoş, Vasile Halip ş. a. câţiva, Mali, văr cu Porumbescu.

 

Viaţa de student

Frumoasă-i viaţa de student,

Plăcută, drăgăstoasă!

Ne bucurăm de-amuzament,

Fripturi şi spirtuoase.

Azi toţi avem un trai ca-n rai,

Mâine?, nici pâine, nici mălai!

     O!, ierum, ierum ierum,

     O!, que mutatio rerum!

 

Azi ne-arătăm galanţi, în frac,

Cu clac şi-albă cravată,

Mănuşi glase, ghete de lac

La bal şi la serată!

Dar vai!, sărmanul tineret

Mâini totul pune amanet!

     O!, ierum, ierum, ierum,

     O!, que mutatio rerum! (...)

 

Şi la sfârşit un compliment:

Îm România Jună

Noi discutăm ca-n parlament –

Metodă foarte bună!

Dar să vă spun şi-un adevăr:

C-adese ne-apucăm de păr1

     O!, ierum, ierum ierum,

     O!, que mutatio rerum!

 

            Poezia aceasta este de O. Blasian prin 1876, medicinist, care fiind promova Doctor în medicină „sub auspiciis Imperatoris” (magna cum laude) trecu în vechiul Regat. Medic primar al jud. R. Sărat, apoi primar al oraşului, deputat în 1892, inspector gen. serv. san. Poezia s-a publicat în „Urzica”, revistă umoristică litograf. a soc. România Jună, înfiinţată în 1874.

 

(„Viaţa studenţilor români din Viena în a doua jumătate a sutei a XIX-a”,

Tipografia Minerva, Bistriţa, extras din Arhiva Someşană – Năsăud, nr. 18, 1935)

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]