Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

C O N F L U E N Ţ E: Poeţi români de pretutindeni: Tudorica Bindea

S-a născut în 1.07. 1991 în Lăpuş, tatăl său fiind originar din Măluţ, BN. Este licenţiată în psihologie la Timişoara. A făcut un masterat în Franţa, unde s-a şi stabilit (Bordeaux). În ţară, a publicat poezie în „Mişcarea literară”, „Pro Saeculum” şi „Răsunetul cultural”.

 

 

exodul poeţilor

 

la marginea râului vostru

am poposit

în drum spre niciundele veşnic

şi voi acolo nu eraţi

nici caii voştri

nici turmele

nici urmele

voastre

nici visele

 

cântaţi – ni s-a spus

într-o fremătare de ape –

cântaţi cântecul vostru

de pustiire

cântecul care răspunde

în partea veştezită a lunii

cântecul care

întoarce râurile în izvoare

 

atunci au secat apele

şi a prins a crăpa pământul

ca o coajă

pentru că

pe marginea râului vostru

de unde voi lipseaţi

se înălţase pârjolul

şi sălcii nu erau

unde cântecul să se odihnească

 

 

strada J. J. Rousseau

 

pe strada J. J. Rousseau

nu mai bate vântul de pustie vreme

vântură doar

albastre iubiri ale vecinilor

albastrele şi uitatele lor iubiri

încât

plină e strada

ca plinul inutilelor alergări

a inutilelor gesturi

a zadarnicelor cuvinte

 

pe strada J. J. Rousseau

când respiri

aerul se taie în porţii

cu cuţitul de tăiat pâine

care se face albastru

de atâtea uitate

şi rătăcite iubiri

 

apa cea bună

 

în adâncile şi verzile nopţi

când cuvinte mor în iarba bolnavă

daimonul meu de mine

se leapădă

 

alte tălpi

pământul îl bat –

ochii-mi cândva

aşteptând ca să vii

descoperă-n oglinzi

numai gropniţe

 

doar visele tatălui meu

scăpate demult de oprelişti

sunt vii

şerpuind pe uliţele

spintecate de lună

ispititoare

ca pentru însetat

apa cea bună

 

imn

 

de uitat în lume

însingurarea e

sunetul părelnic al paşilor tăi

îndepărtându-te

dincolo de abis

atât de aproape şi atât de

departe

de bietu-mi orgoliu

 

de iubit pe lume

numai cuvintele sunt

spui iarbă şi totul înverzeşte

spui cer şi te înveleşti

în abur

spui doină

şi fiinţa ta află ce este jalea

 

cântecul apei

 

ca să treacă pe ţărmul de dincolo

unde numai Iacob a mai rămas

în aşteptarea Îngerului

a trebuit să renunţe mai întâi

la tot felul de bagaje

care de fapt

nici nu mai erau ale lui

a fost nevoie să se declare străin

apoi să fie

şi să sufere pentru asta

pentru ca apa să îi cuprindă picioarele

cu rost

 

în urmă cântecul apei

sfâşietor

în care apă nu mai e

nici sălcii şi nici râu nu sunt

iar sorii cerurilor dintâi

tocmai se îneacă

curgerea curgere nu-i

pentru că numai oamenii curg

undeva curg

ca o lamentaţie deplină

 

apoi

piciorul desculţ

atinge ţărmul

unde Iacob aşteaptă

şi nici măcar nu este el Îngerul

 

transparenţă

 

cocorii ce zboară pe cerul de deasupra mea

nu zboară deasupra mea

ochiul verde şi adânc al inimii

spune tuturor că nu mă vede

cuvinte  rotunde ca şi cele în muchii

în vânturarea lor nesfârşită

de mine nu se lovesc

 

de bună vreme

doar în ape nenăscute mă caut

când căutare se poate numi

atingerea

umbrei ce-mi stă în preajmă

ca un cântec de pământ –

a umbrei ce eşti

 

 

din adoraţiile prietenului meu, trouveurul 

 

cerul se trezeşte atât de înalt

numai când apa se tulbură de privirea ta

nici floarea macului nu s-ar împurpura

în verzile câmpuri

de nu ţi-ar fi soră

 

privighetorile

mai ales ele

nu ar fermeca nopţile

cu cântecele lor de iubire

dacă nu ţi-ar vorbi înadins

 

când aerul leagănă lumea

doar ştiind că te cuprinde

 

 

ceasul visării

 

iubirile-mi

prin văile cele fără de capăt treceau

şi era către seară

amurgeau toate

în lumina leneşă ce a mai rămas

până la ceasul visării

 

amurgeau şi ele fără oprire

văile îşi pierdeau marginile

îşi pierdeau munţii

îşi pierdeau colinele

până şi şoptitoarele ape le pierdeau

aşa din seninul uitării

sau poate-al durerii

 

iubirile mele –

mă opream să le dau cale

în revărsarea lor fără de mine

rătăcinde erau

vai numai rătăciri

 

doină

 

nu

moartea nu-i

cea mai neagră pasăre

a cerului –

 

nu

viaţa nu-i

cea mai albă pasăre

sub bolta ochilor –

 

ciudată iarnă bântuie în lume

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]