Cadastrul general, turismul, valorificarea resurselor locale, priorităţile candidatului Pompei Cocean (ALDE) pentru Târlişua

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Bistriţa-Năsăud propune cel mai tânăr candidat al formaţiunii în comuna Târlişua. Este vorba despre Pompei Cocean, doctorand în geografie al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, dar care administrează şi o agenţie de turism. „Am hotărât să intru în politică din dorinţa de a schimba puţin lucrurile în ceea ce priveşte mediul satului românesc, cu cunoştinţe vaste legate de sat şi organizarea acestuia, dobândite în cadrul Facultăţii de Geografie din cadrul UBB, la specializarea Amenajarea şi dezvoltarea teritoriului. M-am gândit că trebuie şi oameni tineri, cu iniţiativă care să poată pune comunele României pe un alt nivel”, şi-a motivat demersul electoral Pompei Cocean.

         Potrivit acestuia, programul său electoral vizează, în primul rând, actualizarea planului urbanistic, care la Târlişua nu a mai fost reînnoit din 1997. De asemenea, o prioritate o reprezintă şi cadastrul localităţii, necesar pentru atragerea fondurilor europene şi a investiţiilor. „O zonă cu potenţial cum este Târlişua, în care turismul poate să fie la el acasă, aflându-ne în apropierea Munţilor Ţibleş, cu resurse de apă minerală, una dintre cele mai bune zone din ţară de parapantă, schi de tură, necunoscută publicului larg din cauza lipsei de amenajări turistice din zonă. De asemenea, un punct care ne-ar putea pune pe harta comunelor de frunte din ţară ar fi naşterea lui Liviu Rebreanu la noi în comună, nevalorificată de fel. Certificatul marelui nostru romancier stă într-un sertar în Primărie fără a putea fi valorificat”, a declarat Pompei Cocean.

         Candidatul ALDE propune şi sprijinirea ţăranilor în atragerea de fonduri europene, în prezent „încurcaţi de administraţie” pentru valorificarea resurselor din zootehnie (lapte, carne), inclusiv înfiinţarea unei cooperative, după modelul occidental.

         O casă-muzeu dedicată lui Liviu Rebreanu, dar şi artei tradiţionale, înfiinţarea unui ansamblu folcloric, dar şi a unei echipe de fotbal sunt alte proiecte pe care Pompei Cocean vrea să le promoveze în comuna Târlişua.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]