Felicitări Paul Ştir !
Căianu Mic, prima comună luminată până la ultima uliţă. 760 de lămpi cu Led vor face din noapte zi
Sâm, 08/11/2018 - 22:31
Primarul comunei Căianu Mic, Paul Ştir, dă o veste bună pentru locuitorii din toată comuna. Printr-un proiect important de investiții, va fi modernizat sistemul de iluminat public stradal prin montarea a 760 de corpuri cu Led pe toţi atâţia stâlpi.
„Este un proiect de care locuitorii aveau nevoie, iar implementarea se va realiza cu sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. În prezent avem un iluminat învechit, cu un sistem care nu mai este eficient. Noi am schimbat becurile clasice cu unele economice, dar se luminează doar zona de lângă stâlp. Noile sisteme cu lămpi led vor da mai multă lumină şi nicio uliţă nu va mai fi în beznă până la ultima casă. Mulţumesc domnului Emil Radu Moldovan, președinte al Consiliul Judeţean BN, Consiliului Local Căianu Mic și colegilor mei din cadrul primăriei pentru implicarea și sprijinul acordat în realizarea acestui proiect“, a declarat pentru Răsunetul, primarul Paul Ştir.
Iluminatul va funcţiona pe parcursul întregii nopţi, cu toate acestea, cu noul sistem se va face o economie la plata facturii de electricitate de aproximativ 50%.
Locuitorii din Căianu Mic, Căianu Mare, Ciceu-Poieni și Dobric vor avea parte de zi şi noaptea.
Felicitări, Paul Ştir !
Citiţi şi:
- Zece treceri de pietoni din Tiha Bârgăului vor fi suprailuminate! Aproape 600 de lămpi LED vor fi montate în comună!
- Trei într-o singură vizită: Vicepremierul Paul Stănescu a inaugurat trei grădinițe în comuna Căianu Mic și satele Dobric și Căianu Mare. La 1,8 milioane de lei se ridică totalul acestei investiții
- Primarul din Căianu Mic, Paul Ştir, anunţă noi surprize după inaugurarea celor trei grădiniţe
- Paul Ştir: 46 de străzi din comună Căianu Mic urmează să fie asfaltate în perioada următoare
- Primarul Paul Știr: Tăul Căianului vreau să fie transformat într-o zonă de agrement! Parc de aventură, fără betoane!
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Noul volum al lui Iacob Naroș se intitulează Publicistică literară (2020-2024) și este...
Comentarii
veronica oșorheian -
Lun, 11:47
Fericit acest sat, Malin, intrat în raiul în care păcatele fierb în cazanele iertării.
cititor -
Dum, 20:53
Când vor fi aduse la normal retribuțiile magistraților? Salariile lor sunt mai mari decât munca...
Eori -
Dum, 20:18
România S-a Saturat De Țigani Și Țigănci:
https://youtu.be/r7bR18nQYF0?si=jqlR0eLHBitqAKE8...
Vizitator -
Dum, 16:44
Motto:
”Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi...
un cetatean -
Dum, 14:32
Deci ca o concluzie, domnul Radu Moldovan este cel mai grozav din judet, singura minte luminata (...
Aniversări
Cele mai sincere urări aniversare transmitem, în zi de naştere, primarului comunei Târlişua, VLĂDUŢ PURJA.
Această zi este o ocazie deosebită, prof. Veronica Bălan, director al Școlii Gimnaziale “Aurel Rău” din Josenii Bârgăului, să vă aducem cele mai...
Divertisment
În cadrul cunoscutului show Chefi la cuțite, frații Rareș și Mihai Turda au venit împreună din Bistrița-Năsăud să-și demonstreze talentul în fața...
Adaugă comentariu nou