Călători printre tradiţii la Beclean, cu obiective turistice şi trasee istorice, culturale şi religioase prin Bistriţa-Năsăud

“Călători printre tradiţii”, trecătorii prin Piaţa Drapelului Naţional din Beclean au avut duminică,22 septembrie, după ora prânzului, ocazia vizitării unei expoziţii cu produse autentice româneşti prezentate în cadrul a şase standuri unde lumea a putut admira şi procura prin comandă: pictură, sculptură, grafică şi pastel de Mihai Boroiu; costume populare reproduse după modele vechi de peste o sută de ani de către Daniela Lucica Juncu; icoane pictate pe piatră de Cristina Tănase sau pe sticlă şi lemn marca “Flori&Mari”; vase de lut Horezu; jucării din “LumeaLuiBubu” menite să încurajeze, prin simplitate şi atractivitate, imaginaţia şi creativitatea celor mici; bijuterii, invitaţii de nuntă şi botez, tablouri şi alte obiecte confecţionate prin arta rulării hârtiei (quilling) de către Mirela Dumitru; băuturi alcoolice produse de “Alcorom” din “casa pălincii”; “miere sinceră” de la “Stupina Apostolescu”.
Prin acest eveniment, Asociaţia de Dezvoltare Comunitară în Mediul Rural “ARD” a marcat o etapă din proiectul cu finanţare europeană (peste 970.00 de lei) “Vestigii istorice şi monumente religioase în judeţul Bistriţa-Năsăud”, în ideea promovării turistice, cu axare specifică pe: creşterea notorietăţii patrimoniului cultural-istoric din Bistriţa-Năsăud, valorificarea potenţialului oferit de zestrea naturală a zonei, integrarea principiului dezvoltării durabile, al protecţiei mediului, includerea judeţului în circuite turistice culturale sau de agrement, îmbunătăţirea gradului de competitivitate între pensiuni, moteluri, cabane.
Organizatorii au folosit ocazia de a promova obiective şi trasee istorice, culturale şi religioase in Bistriţa-Năsăud, detaliate în broşuri cu informaţii despre: Biserica Evanghelică şi cea Ortodoxă din Bistriţa, Turnul Dogarilor, Ansamblul Sugălete, Casa Argintarului, statuia lui Andrei Mureşanu şi a lui George Coşbuc, Muzeul Judeţean (toate din municipiu), Muzeul de sub Poartă (Livezile), Ruinele Castrului Roman (Orheiu Bistriţei), Biserica Evanghelică (Herina) şi cea Reformată din Beclean, Ruinele Castrului Roman de la Ilişua, Casa Memorială “Ion Pop Reteganul”, Ruinele Cetăţii Ciceului, Mănăstirea de la Vad, Biserica fostă Evanghelică din Dumitra, Muzeul Memorial “Liviu Rebreanu” şi cel Grăniceresc din Năsăud, Casa Memorială “George Coşbuc” din satul cu nume de poet, Mănăstirea Piatra Fântânele din Pasul Tihuţa, Ruinele Cetăţii Rodnei şi Biserica din aceeaşi localitate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5