Călătoria- ca o ieşire în afara timpului

În cazul matematicianului, scriitorului şi cercetătorului ştiinţific Florentin Smarandache (n. în 1954), originar din Bălceşti ( Vâlcea), emigrant (în 1990) în SUA, în prezent profesor universitar la University of New Mexico, SUA, totul începe să se definească cantitativ. El a publicat singur sau coautor peste 70 de cărţi şi a vizitat peste 30 de ţări. Am luat în considerare doar două repere referitoare la multiplele aspecte ale personalităţii sale.

Neobositul călător Florentin Smarandache îşi continuă jurnalul voiajărilor sale în volumul IV , întitulat ,,Frate cu meridianele şi cu paralele” ( Editura OFFSETCOLOR, Râmnicu- Vâlcea, 2008). Temporal, călătoriile lui s-au desfăşurat în 1993, ( ,,În Vestul Sălbatic”, ,,Oraşul fantastic”, ,,În ţara lui Pele”), 2006 ( ,,Florentin la Florenţa”, ,,Cu carozza spre Veneţia”, ,,Eterna Eladă”) şi 2007 (,,Civilizaţia incaşă”).

Scopul călătoriilor este unul al cunoaşterii: ,,e bine să cunoşti lumea şi să compari sisteme de viaţă, culturi, civilizaţii, credinţe diferite”. Florentin Smarandache preferă o stare ,,boemă” a călătoriilor, o libertate totală, spontaneitate, o visare ,,cu ochii deschişi în această lume preocupată de material”. Asemeni unui alt autor de jurnale de călătorie, scriitorul beclenar Cornel Cotuţiu, olteanul nostru americanizat, vrea să cunoască viaţa reală din locurile vizitate: ,,Îmi place să mă plimb la întâmplare pe străzi, să cunosc viaţa reală, omul obişnuit, nu reclama idealizată şi exagerată din filme sau reviste”. Resursele financiare şi le rezervă pentru ,,muzee, expoziţii, catedrale, cărţi...totul pentru spirit”.

Dacă pentru Cornel Cotuţiu, călătoria pe meridianele lumii este o şansă de ieşire dintr-o Românie imperfectă, sub multe aspecte, pentru Florentin Smarandache, ea echivalează cu o ,,rupere de lume”, ,,o ieşire în afara timpului...nu vreau să aud de nimic...lucru, internet, şedinţe, email-uri...pur şi simplu, mă rup de lume, ies în afara timpului şi mă recreez”.

Călătoriile lui Florentin Smarandache constituie şi un bun prilej de întâlnire cu prietenii matematicieni, cu cercetători universitari, studenţi, scriitori, ocazie de a-şi distribui cărţile sale unor biblioteci importante, de a ţine conferinţe având ca subiect preocupările lui de matematician sau de iniţiator al mişcării paradoxiste. Deşi îşi ia notiţe cu abnegaţie (,,scriu în săli de aşteptare, în taxi”), Florentin Smarandache va recurge până la urmă ,,tot la stilul lapidar”, uneori aproape telegrafic. Ai impresia că el este un student grăbit, care îşi ia notiţe pe apucate, deoarece ,,profesorul”, realităţile vizitate, sunt copleşitoare, mereu altele, surprinzătoare, fermecătoare, şocante.

Începutul volumului, primele două capitole, ,,În Vestul Sălbatic” şi ,,Oraşul fantastic” sunt ,,expediate” telegrafic. Călătorul se comunică pe sine, în raport cu o lume, mereu alta, mereu interesantă. Ai impresia că ele devine o agenţie ambulantă de publicitate. Îl uimeşte peisajul arhitectonic ,,supranatural” al oraşului Chicago. Se bucură de programul românesc de o oră la TV Chicago, realizat de conjudeţeana, poeta, Cleopatra Lorinţiu.

Îl încântă Brazilia, ţara lui Pele, casele pe piloni de pe Amazon, uriaşa statuie a lui Isus de la Corcovado, cel mai mare stadion din lume, Maracana, capitala Brasilia, ,,cel mai modern oraş din lume”.

Vizitatorul caută dincolo de aparenţele care încântă ochiul. Constată numărul mare al divorţurilor în SUA, mulţimea brazilienilor neştiutori de carte, declinul folosirii limbii franceze, dorinţa brazilienilor de a ajunge în SUA.

La Florenţa întâlneşte mereu români, care muncesc din greu. În următoarele capitole, informaţile devin mai bogate.

Veneţia îl impresionează mai puţin. Ca un oltean rural, se plimbă desculţ prin oraşul apelor. Urcă în turnul din Pisa şi întâlneşte cerşetori ,,negruţi” din România.

Şi în Atena află conaţionali. Câinii vagabonzi bântuie în capitala Greciei ca şi în Bucureşti. Reface imaginar anticul teatru din partea de jos a Acropolei, îşi închipuie că este spectator la piesele lui Eschil, Sofocle, Euripide şi Aristophan. Ne ţine o detailată lecţie despre mitologia greacă. Propune rescrierea istoriei artelor, a literaturii, a ştiinţelor, ,,luându-se în considerare şi creaţiile popoarelor mici, supuse, umilite”. Consideră ,,Odyssea” lui Homer simbolul eforturilor pentru împlinirea unui ideal. Cutreieră insulele greceşti.

În Peru, sesizează faptul că monumentalitatea bisericilor contrastează cu traiul umil al oamenilor de rând. Copacabana îi aminteşte de fostul Balcik românesc. Se lasă fermecat de civilizaţia incaşilor, vizitează numeroase muzee. Transpare din paginile acestui nou volum, bucuria de a călători, de a compara realităţi cunoscute cu cele văzute pentru prima dată.

La capăt de drum, este fericit că se întoarce acasă: ,,Acasă, ce bine e acasă!”. Românul din el reapare la suprafaţă şi scepticismul îi dă ghes, gândind că are şansa de a mai călători, în timp ce mulţi ,,colegi de-ai mei din liceu şi generală sunt acum...dincolo”.

În condiţiile existenţei internetului şi a enciclopediilor de tot felul, jurnalele de călătorie, vrând, nevrând, îşi pierd din popularitate. Probabil că rolul lor se va reduce mai mult la o invitaţie de voiaj, iar în cazul marilor personalităţi literare, vor conta mai mult reacţiile acestora în faţa noilor lumi vizitate.

Jurnalul lui Florentin Smarandache se apropie de cele două deziderate semnalate. De aici îndemnul la lectuă şi plăcerea ei.