Camera Deputaţilor şi-a ales noua conducere. Ioan Oltean nu mai este vicepreşedinte

Deputaţii şi-au ales noua conducere, PSD deţinând trei posturi de vicepreşedinte, faţă de două în precedenta sesiune, posturi care au revenit lui Florin Iordache, Petru Vlase, Rodica Nassar, pe cel de-al patrulea post rămânând în continuare liberalul Dan Motreanu. Deputatul PNL Ioan Oltean şi-a pierdut funcţia de vicepreşedinte.

Din componenţa BP, decisă cu 311 voturi „pentru”, din cei 322 de deputaţi prezenţi, vor mai face parte, ca secretari, Marcel Ciolacu, care îşi păstrează postul, şi Laurenţiu Chirvăsuţa (PSD), Cristian Buican (PNL) şi Nicolae Mircovici (minorităţi), iar chestori vor fi Mircea Drăghici (PSD), Ioan Bălan (PNL), Steluţa Gustica Cătăniciu (PC-PLR) şi Sereş Deneş (UDMR), relatează Mediafax.

Astfel, în această sesiune, PSD va avea 3 vicepreşedinţi ai Camerei, doi secretari şi un chestor, PNL va avea un vicepreşedinte, un secretar şi un chestor, PC-PLR un post de chestor, UDMR unul de chestor, iar minorităţile un post de secretar.

În această sesiune au rămas lideri de grup la PSD Marian Neacşu, la UDMR Mate Andras Levente, la PC Bogdan Ciucă, la minorităţi Varujan Pambuccian, iar la grupul PNL a fost ales Ludovic Orban, în timp ce la PP-DD a fost ales Ştefan Burlacu.

Ludovic Orban va conduce noul grup PNL, iar vicelideri vor fi Victor Paul Dobre, Mugur Cozmanciuc, Eugen Nicolăescu, Mircea Dolha, Raluca Ispir, Ionuţ Stroe, Răzvan Mironescu, Andreea Paul, Tinel Gheorghe, Claudia Boghicevici şi Mircea Toader.

Şi Stelian Dolha şi-a pierdut funcţia de vicelider. În sesiunea anterioară, Stelian Dolha a fost vicelider al grupului PNL.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5