Căminele culturale din Buduş şi Budacu de Jos, modernizate din fonduri europene

Primăria comunei Budacu de Jos implementează un proiect cu finanţare europeană care vizează modernizarea şi dotarea căminelor culturale din localităţile Buduş şi Budacu de Jos. Proiectul este  finanţat prin Sub-măsura 7.6 - Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Proiectul "Modernizare şi dotare Cămin cultural în localitatea Budacu de Jos şi modernizare şi dotare Cămin cultural în localitatea Buduş” are o valoare estimată de 2.706.946 lei din care fonduri europene de 2,471 milioane lei, iar cofinanţarea o reprezintă suma de 233,577 lei. Per total, investiţia depăşeşte 450.000 euro.

Potrivit primarului Florin Sandu Simionca, de la Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord-Vest Satu Mare a fost dat avizul pentru demararea procedurii de achiziţie public în vederea contractării antreprenorului care va executa lucrările. Dacă nu vor exista contestaţii, lucrările ar putea debuta în lunile următoare.

Astfel, cămin cultural din Budacu de Jos va avea o sală de spectacole, cu scenă, buzunar artişti, grupuri sanitare (femei, barbaţi, persoane cu handicap), oficiu, centrală termică. Lucrările vor consta în principal în hidroizolarea fundaţiilor, refacerea în totalitate a şarpantei şi învelitorii, un sistem de colectare a apelor pe acoperiş, anveloparea clădirii, termoizolare soclu clădire, termoizolare planşeu peste parter, refacere tencuieli interioare şi exterioare şi a vopsitoriilor, instalaţii electrice noi, tavane false, înlocuire/refacere pardoseli, realizare sistem de ventilare (aer condiţionat). La acestea se adaugă dotările aferente, dar şi refacerea împrejmuirii.

Potrivit proiectului, cămin cultural din Buduş va include hol intrare, oficiu, sală spectacole, hol acces scenă, scenă, vestiar artişti, depozit, centrală termică, grupuri sanitare (femei, bărbaţi, persoane cu handicap). Lucrările vor viza refacerea în totalitate a şarpantei şi învelitorii, reaşizarea unui sistem colectare a apelor pe acoperiş, anveloparea clădirii, termoizolare soclu clădire, termoizolare planşeu peste parter, refacerea tencuielilor interioare şi exterioare şi a vopsitoriilor, instalaţii electrice noi, tavane false, înlocuire/refacere pardoseli, realizare sistem de ventilare (aer condiţionat). Nu în ultimul rând, prin proiect vor fi făcută şi dotarea căminului cultural, dar şi amenajările exterioare.

Administraţia locală  din Budacu de Jos are în implementare şi un alt proiect finanţat din fonduri europene, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Este vorba despre Modernizarea infrastructurii agricole din comună, în valoare de 5,4 milioane lei. De asemenea, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală etapa a II-a, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, vor fi derulate trei proiecte cu finanţare guvernamentală. Este vorba despre Construire reţea de canalizare, staţie de epurare şi extindere reţea de apă, investiţie în valoare de 14,2 milioane lei. De asemenea, va fi construită o grădiniţă cu program normal, la Budacu de Jos,  în valoare de 1,1 milioane lei şi va fi modernizat DC 7, Jelna-Satu Nou, pe o porţiune de 2 kilometri, în valoare de 1,1 milioane lei.

 

 

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]