Camionul de Crăciun a ajuns în Basarabia. Prefectul Ovidiu Frenţ, voluntar al Tăşuleasa Social

Camionul de Crăciun prin Die Johanniter și Tășuleasa Social au ajuns la Glodeni, în Republica Moldova, raion înfrățit cu județul Bistrița-Năsăud. Prefectul județului Ovidiu Frenț, preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, şi primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, au fost prezenţi la această acțiune a bucuriei de a dărui, în calitate de voluntari ai Tășuleasa Social. Întâlnirea cu cei 1.200 de copilași din clasa a I și a II-a din tot Raionul Glodeni a fost emoționantă, cei mici așteptând cu nerăbdare cadourile.

„În Republica Moldova se celebrează acum sărbătoarea Crăciunului. Scopul acestei acțiuni educativ-caritabile este de a dărui și de a aduce zâmbete pe buzele copilașilor și iată că în acest an bucuria a ajuns până dincolo de Prut. De asemenea, a fost și o excelentă ocazie de a împărtăși experiențele activității în administrația publică prietenilor din Glodeni și de a jalona proiecte comune de colaborare împreună cu președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, și cu primarul Becleanului, Nicolae Moldovan”, se arată în informarea Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud.

Preşedintele Consiliului Judeţean susţine că Tășuleasa Social este un mare câștig și un motiv de mândrie pentru județul Bistrița-Năsăud, mai ales că a început să activeze și pe teritoriul Republicii Moldova, la partenerii  din Raionul Glodeni. 

"M-am simțit extraordinar în calitate de voluntar Tășuleasa Social și nu cred că există sentiment mai frumos pe lumea asta, decât cel de a împărți și de a primi bucurie! Îi mulțumesc lui Alin Uhlmann Ușeriu pentru această șansă minunată și aștept cu nerăbdare următorul eveniment", declarată preşedintele Radu Moldovan. 

Pe lângă întâlnirile oficiale, în faţa Primăriei Glodeni,  a fost  programat un spectacol extraordinar susţinut de Ansamblul profesionist „Dor Românesc”. Au dus frumuseţea cântecului nostru, la fraţii de peste Prut, Domnica Dologa, Nicolae Cioanca, Mirela Petruş, Ioachim Spân şi Cristina Belei. De asemenea, au fost prezentate şi obiceiuri de iarnă cu grupurile „Flori Dumitrene” din Dumitra şi din Dorna Candrenilor, judeţul Suceava.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]