Campionatul Naţional de Atelaje pentru doi şi patru cai – Herghelia Beclean

În zilele de 29, 30 iunie şi 1 iulie la baza hipică a Hergheliei din Beclean s-a desfăşurat etapa a – II - a a Campionatului Naţional de Atelaje pentru doi şi patru cai. Paisprezece echipaje cu driveri şi cai din judeţele Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Covasna şi Harghita au trecut în week-endul amintit prin cele trei probe prevăzute în concurs. În ciuda vremii caniculare, evenimentul găzduit de către baza hipică a Hergheliei din Beclean a atras şi în acest an atenţia unui public amator de sporturi hipice sau iubitor de cai. Astfel, timp de trei zile, spectatorii prezenţi şi-au încurajat favoriţii şi s-au bucurat din plin de frumosul spectacol ecvestru de la Beclean, având ocazia să admire cai extrem de valoroşi, exemplare cabaline deosebit de frumoase şi spectaculoase, antrenate pentru a participa cu succes la competiţii de mare anvergură. Atelajele participante în competiţie, prezentarea şi sportivitatea conducătorilor de echipaje au adus un plus de atractivitate şi spectaculozitate pe parcursul celor trei zile de concurs. În prima zi, vineri, 29 iunie, într-un careu de 40/100 de metri, a avut loc proba de prezentare şi dresaj, prin care s-a verificat ritmul, impulsia, flexibilitatea, relaxarea şi plasarea cailor, stilul şi acurateţea figurilor executate cu atelajele de către concurenţi. Aceştia au avut de executat schimbările cerute în progresie, atunci când capul animalului ajungea în dreptul liniei indicatoare.
A urmat proba de maraton, cea mai spectaculoasă etapă din concurs pentru public, desfăşurată sâmbătă, 30 iunie, şi punând la încercare rezistenţa fizică şi pregătirea tehnică a cailor şi a driverilor. Traseul de maraton, cu o lungime de 15.700 de metri are mai multe etape: prima, cu alură liberă şi pornirea atelajelor din zece în zece minute, presupune parcurgerea a 5.000 de metri, pe drumuri de ţară şi pe câmp, cu o viteză medie de 15 kilometri/oră; a doua, la pas, se desfăşoară cu o viteză medie de 7 kilometri/oră, pe o lungime de 1.000 de metri; a treia, la trap, presupune mişcarea cu 15 kilometri/oră şi trecerea prin opt obstacole naturale şi artificiale construite din lemn şi alte materiale, aplicându-se câte un punct de penalizare pentru fiecare 5 secunde petrecute într-un obstacol, cu riscul eliminării din probă pentru concurenţii care depăsesc limita de 5 minute.
În ultima zi de concurs, duminică, 1 iulie, s-a derulat proba de obstacole. În cadrul acestei probe, concurenţii au avut de parcurs un traseu cu obstacole artificiale, cu o lăţime a “porţilor” doar cu 10-15 centimetri mai mare decât ecartamentul roţilor din spatele trăsurilor. Miza a constat în evitarea penalizărilor cuantificate astfel: trei puncte pentru doborârea unui obstacol şi un punct pentru fiecare două secunde de depăşire a timpului de bază (cine încheie traseul fără penalizări intră în baraj).
După cele trei zile de concurs, pe lângă faptul că întreaga competiţie a fost un succes, mai trebuie remarcat faptul că echipajul Romsilva care a reprezentat Herghelia Beclean- echipaj condus de driverul Imre Zoltan a ocupat un merituos loc 6 în clasamentul general al concursului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5