Când hadbalul, la Bistriţa, mai şi doare…CSM Bistriţa-Rapid Bucureşti 28-34

Ultima partidă din acest sezon a CSM Bistriţa a fost ca un duş rece pentru cei care iubesc această echipă. Dacă miercurea trecută sărbătoream cu artificii şi balonaşe promovarea în Liga Naţională, acum publicul bistriţean s-a dezumflat şi a înţeles unde am promovat…în alt film, cu altă viteză, cu altă mentalitate.

          CSM Bistriţa a pierdut fără drept de apel partida cu CS Rapid USL Metrou Bucureşti, 28-34, asta după ce la pauză bucureştencele conduceau la patru goluri diferenţă, 13-17. La un moment dat, ne-am apropiat şi la diferenţa de un gol, însă ratările din situaţiile de 1/1, peste 10, ne-au trimis spre un alt deznodământ.

         Că nu vom juca în sferturile Cupei României nu e mare lucru. Puteam să nici nu jucăm acest meci, dacă la finalul turului Diviziei A eram pe locul 2 şi nu 1. E bine că s-a jucat şi că am văzut cu toţii la cât e ceasul în Liga Naţională, ce avem şi ce nu avem, câţi bani ne mai trebuie să fim pe prima scenă a handbalului feminin românesc.

         Altfel, ştim doar că Oana Chirilă şi-a arătat valoarea – cu 16 reuşite din 17 aruncări – iar celelalte fete merită felicitările publicului şi pentru că au jucat doar într-un picior – Geta Diniş-Vârtic, Laura Oltean...

         „A fost cât se poate de greu. Ne lipseau foarte mult jocurile de pasemenea intensitate,  să nu uităm că noi am evoluat un sezon în liga a doua în care nu am avut un meci de un asemenea calibru şi un adversar care să ne pună atâtea probleme. Una pesta alta, mă bucur că înfrângerea asta a venit acum, din toate punctele de vedere, pentru că întotdeauna am îndemnat la calm, pemntru că este o altă competiţie. Rapid, din punctul meu de vedere, nu era o echipă care să merite să retrogradeze, mai ales după returul de campionat pe care l-au avut. (...) Nu cred că este momentul să facem comparaţii, treaba noastră es să fim apţi de Liga Naţională, la 1 septembrie”, a punctat antrenorul principal Horaţiu Paşca. Acesta a menţionat că nu are nimic de reproşat arbitrilor, comentariile venind doar în febra jocului. De altfel, dacă în prima parte, publicul a contestat deciziile arbitrilor maramureşeni, pe parcursul jocului au „învăţat” că nu greşesc ei pe cât apărarea CSM Bistriţa.

         „Noi ne-am pregătit pentru altceva şi chiar mă bucur că înfrângerea asta a venit acum, pentru că  ne putem face calcule, ne dăm cu toţii seama că Liga Naţională este o altă competiţie şi pot să promit publicului bistriţean că până la 1 septembrie vom fi pregătiţi de Liga Naţională”, a menţionat Horaţiu Paşca.

         În luna mai, fetele se vor antrena, pentru ca în iunie să aibă pauză. Lotul se va reuni, în funcţia de programarea debutului de campionat, ori în 1 iulie, ori în 6 iulie, cu o perioadă de pregătire fizică, luna august fiind rezervată unor turnee amicale.  

 

Preşedintele Radu Moldovan: A fost o lecţie foarte bună  

Se vede diferenţa dintre o echipă care vine din prima ligă şi noi, care am defilat tot campionatul în liga a doua. Eu cred că a fost o lecţie foarte bună pentru noi şi eu sper ca antrenorii să tragă concluziile care se impun, să analizeze foarte serios meciul. Sunt surprins că am jucat cu foarte mult trac în condiţiile în care nu era o foarte mare miză şi, sigur, nu se fac lucruri de astea, dar îmi pare rău că nu am apucat să-I sărut mâna Oanei Chirilă.

Preşedintele CJ BN a menţionat că este evident că se imoune întărirea echipei cu noi jucătoare, pentru atingerea obiectivului, şi anume rămânerea în Liga Naţională după sezonul 2016-2017.

***

În context, preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat că Ministerul Tineretului şi Sportului a alocat bani pentru schimbarea suprafeţei de joc de la Sala Polivalentă, pentru refacerea zonelor de vestiare. Între timp, va trebui făcută şi o revizie …a acoperişului.

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5