Când impostura întrece măsura!

Recent, în această urbe a Bistriţei care le înghite pe toate, a avut loc o acţiune culturală la care a fost invitat un tânăr poet din capitală mai mult sau mai puţin cunoscut. După lectura unor versuri destul de modeste, unele chiar mediocre, în faţa unui larg public de elevi şi profesori, unii s-au dedat la comentarii nu atât pe marginea celor citite ci, în special, pe tema fragilităţii graniţelor între ierarhiile valorice pe planul literaturii. Toate bune şi frumoase dar pedalându-se pe această problemă s-a ajuns să se pună sub semnul întrebării valoarea actuală a lui Eminescu, Bacovia, Arghezi, Topârceanu de către unii comentatori care au alte specialităţi decât cele legate de literatură. Sigur că în faţa unor enormităţi de tipul că „Eminescu n-ar fi cunoscut şi, probabil, receptat în Porto Rico” sau că o anume parte a elitei criticii bucureştene „râdea şi se distra copios de versurile lui Bacovia”, când acest mare poet simbolist a primit în 1923, pentru volumul de debut „Plumb”, Premiul din partea Ministerului Artelor, în 1925 – Premiul pentru poezie acordat de Societatea Scriitorilor Români, iar în 1934 – Premiul Naţional pentru poezie în ex aequo cu Tudor Arghezi, aceste prestigioase distincţii obţinute probabil din „distracţia” membrilor juriilor din care au făcut parte nume prestigioase ca Mihail Dragomirescu sau Eugen Lovinescu, nu puteau să nu mă deranjeze, să le trec cu vederea, exprimându-mi la modul civilizat nedumerirea şi încercând să solicit o explicitare mai detaliată, pentru limpezirea problematicii aflată în dezbatere, având în vedere că în salon se aflau mulţi elevi, parte dintre ei în clasele terminale. Am arătat că, spre deosebire de literatură, în muzică sau chiar în artele plastice, graniţele valorice sunt mult mai stabile. Bach, Beethoven sau Mozart sunt sută la sută imuabili. Ei nu pot fi daţi jos de pe soclu după cum vor muşchii cuiva. Oare de ce numai în literatură se poate permite un astfel de demers iconoclast? În acest moment am fost întrerupt brutal de moderatorul întâlnirii al cărui nume îmi scapă şi acesta având altă specialitate decât cea literară, pe motiv că nu fac parte din listele invitaţilor şi în consecinţă nu am prea avut dreptul la cuvânt. Specific însă că, totuşi, acţiunea a fost mediatizată şi, cred că, în elementar spirit democratic, oricine ar fi avut dreptul să participe la dezbatere ori figurând pe listă, ori în afara ei.

Las la latitudinea cititorilor să judece acest gest pe care eu îl consider incalificabil.