La noi

Când știrile proaste se îmbuibă

Cornel Cotuțiu

Gazetele, radiourile, posturile tv nu mai încetează să-și umple spațiile, timpii cu vești despre escrocheriile miliardarilor, mișmașurile politice, alegerile din 2009, somnolența parlamentarilor, poticnelile guvernanților, corupția în magistratură, incendiile, accidentele rutiere, crimele, violurile, pedofiliile în lumea clericală, salariile și pensiile în armată și poliție, inundațiile, vijeliile, festivalurile de activat hormonii. Gata! Mă opresc aici.
Mă întristează atenția sclerotică pe care mass media o acordă faptelor din domeniul culturii: Câte o știriuță ici-acolo.
Sunt stupefiat de neglijarea unor momente din viața literaturii române.
Nu mai avem scriitori de anvergură, mormăie cabotinii. În fața unei astfel de jenante ignoranțe nu ai replică, decât, eventual: Dacă pentru tine cartea înseamnă poker sau șeptic, atunci, da, te înțeleg.
Se întâmplă „ani rotunzi”, care, pentru o lume real civilizată ar însemna gesturi ample de aniversare sau comemorare. Iată, nu mai departe, decât „cazul” Tudor Arghezi și Marin Preda – două nume majore în cultura românească.
Dragi bunici, dragi părinți, dacă sensibilitatea voastră, cultura voastră este cum este, aceasta s-a datorat și faptului că în școală ați învățat despre ei, ați citit din operele lor. Ați trăit, prin ei, emoția lecturii.
De curând, s-au încheiat 50 de ani de la stingerea din viață a lui Arghezi. Academicianul, istoricul literar Eugen Simion, semnalându-i într-un cotidian această „rotunjire”, îl considera chiar cel mai mare poet al românilor. Nu sunt de acord, a exagerat, dar l-a adus în prim-planul atenției noastre.
Deunăzi, s-au împlinit 95 de ani de la nașterea lui Marin Preda, cel mai valoros prozator din anii postbelici. S-a ajuns până acolo încât să se accepte că spiritul de existență „moromețian”, în psihic și comportament, e caracteristic nu numai Câmpiei Dunării, sau în general, țăranului român, ci și altor categorii sociale și de vârstă. Tot Eugen Simion și-a amintit de el.
Dar Caragiale? A sesizat cineva că s-au împlinit 165 de ani de la nașterea lui și 105 de la trecerea lui la cele veșnice? O clipă! Am scris „veșnice”? Vai, dar toți Miticii de azi de care-și bate joc el în opera sa, cum să recunoască actualitatea fierbinte a lui Caragiale și simbolistica lui veșnică pentru poporul nostru mioritic?!
În schimb, meridianele n-au altceva mai bun de făcut în acest an, decât să-l ia în seamă pe columbianul acela Marcel Garcia Marquez, sărbătorindu-i 90 de ani de la naștere și (auzi, Zițo!) până și 70 de ani de la publicarea primei sale proze și 50 de ani de la apariția celebrului roman „Un veac de singurătate”. Țț! Câtă îmbuibare!...

Comentarii

29/08/17 09:58
SV

Domnule profesor, cred că vă referiți, în ultimul paragraf, la columbianul Gabriel (nu Marcel!) Garcia Marquez. Tonalitatea miștocară a fragmentului aruncă în aer efectul intenționat. Păcat!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]