Candidaturi comune şi nu numai…

Documentul prevede că, în termen de 30 de zile, cele trei formaţiuni vor constitui majorităţi în Consiliul Judeţean şi consiliile locale, acolo unde este cazul.

În vederea stabilirii candidaturilor comune pentru funcţiile de preşedinte al CJ şi de primar al municipiului Bistriţa, partidele vor trebui să facă propunerile de candidaţi până în 30 aprilie 2011. Protocolul prevede ca acei candidaţi nominalizaţi în sondaje „să respecte pactul de neagresiune”, fiind permise numai dezbateri pe proiecte şi programe privind administraţia locală. Rezultatul sondajului de opinie va fi… sfânt, cele trei formaţiuni angajându-se să respecte datele furnizate de sociologi în întocmirea listelor de candidaţi pentru consilieri judeţeni şi consilieri municipali. În ceea ce priveşte cele 61 de unităţi administrativ-teritoriale, unde nu există obligativitatea unui candidat comun, cele trei partide trebuie să se decidă dacă vor avea candidaţi proprii sau nu până în data de 15 octombrie.

„Avem locuri unde există anumite asperităţi la nivel local între reprezentanţii PSD, PNL. Noi nu vrem să impunem cu pumnul sau cu forţa un candidat comun”, a precizat liderul PSD, deputatul Radu Moldovan. De cealaltă parte, deputatul Ioan Ţintean a menţionat că, dacă legea privind alegerile locale va fi modificată, aşa cum anunţă Puterea, adică primarii vor fi aleşi din primul tur, atunci va fi regândită şi strategia de stabilire a candidaţilor. Deputatul Ţintean a adăugat că „fiecare partid trebuie să-şi păstreze identitatea politică”, iar această construcţie nu înseamnă unificarea celor trei partide. Din punctul de vedere al conservatorilor, înţelegerile la nivel local sunt suverane.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5