Suflet din sufletul Neamului Românesc!

Cântec bistriţean în Bucovina

La 18/28 noiembrie 1918 la Cernăuţi, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan s-a desfăşurat Congresul general al Bucovinei. Mii de locuitori din toate colţurile provinciei au venit la Cernăuţi să participe la marele eveniment. Au participat reprezentanţi ai naţionalităţilor conlocuitoare (români, polonezi, ruteni, germani). În fruntea adunării s-au aflat Iancu Flondor, Dionisie Bejan şi Ion Nistor. La propunerea lui Iancu Flondor, congresul a votat cu majoritate zdrobitoare de voturi „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

Pentru a aniversa acest eveniment capitala Bucovinei şi a Moldovei istorice - Suceava, a organizat un spectacol grandios în care dansurile, cântecele şi obiceiurile populare s-au împletit admirabil cu Poezia. Au participat coruri, formaţii folclorice şi poeţi din Bucovina aparţinătoare azi de Ucraina, din Basarabia, din judeţele Suceava şi Botoşani si din Bistriţa Năsăud. De la noi au participat sub bagheta inspirată a profesorului Nicolae Gălăţean, Ansamblul folcloric ''Plaiurile Bârgăului'', taraful tradiţional si dansatorii ''Păuniţei'' din Sângeorz Băi conduşi de Florin Hodoroga, dansatorii Ansamblului folcloric ''Măgura Sieului'', orchestra profesionistă ''Dor românesc'' sub bagheta maestrului Anghel Urs şi soliştii Domnica Dologa, Felix Gălan şi Ioan Dordoi. Invitaţi de onoare ai Sucevei au fost Florin Săsărman, Dumitru Ciupa şi Cornelia Ardelean Archiudean.
Spectacolul ''E scris pe tricolor-Unire'', organizat de Consiliul judeţean Suceava, Centrul Cutural Bucovina, primăria municipiulu Suceava, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Asociaţia culturală ''Astra'' şi Federaţia Patronală a Întreprinderilor mici şi mijlocii Suceava a avut loc în casa de cultură a sindicatelor în faţa unui public numeros iubitor de istorie şi de neam.
Bistriţenii au prezentat o oră de spectacol aducând în scenă peste o sută de artişti valoroşi şi bine puşi în valoare de excepţionalul om de cultură care a fost, este şi va rămâne - profesorul Nicolae Gălăţean, între altele un recitator plin de patos de însufleţire şi de har! Ajutat de maestrul Florin Hodoroga care scrie pagini de istorie naţională la Sîngeorz Băi, profesorul Nicolae Gălăţean a desenat pe scena generoasă din Suceava un tablou muzical coregrafic bine închegat în care muzica folk s-a îngemănat cu poezia, cu dansul şi cu cântecul popular într-o revărsare impresionantă de sunet, de ritm şi de culoare care doar în Bistriţa Năsăud se mai pot vedea, auzi şi admira astăzi!
Spectacolul conceput de Călin Brăteanu directorul Centrului cutural judeţean Suceava a dorit să spună lumii că Moldova este şi acum ceea ce a fost întotdeauna în istoria naţională a românilor - sufletul, braţul neînfrânt şi speranţa Neamului Românesc! Astăzi Bucovina are doua capitale, una la Suceava alta la Cernăuţi! Moldova are două capitale una la Iaşi alta la Chişinău... Ne doare nespus lipsa de la apel a Bucovinei de Nord! ! Ne seacă sufletul absenţa din rotundul inimii româneşti a bravilor moldoveni dintre Prut şi Nistru. Speranţa, sfânta speranţă din fiinţa curată a românului ne spune însă că avem un viitor. Un viitor comun. Un viitor împreună. Deocamdată el, Viitorul, trăieşte doar în inimile noastre. Mîine vom fi insă împreună cu totul şi cu toţii! Într-o Europă a tuturor sau...aşa cum va rândui de bună seamă milostivul şi bunul Dumnezeu! La mulţi ani Bucovina! La mulţi ani Moldova! La mulţi ani Românie mult încercată!

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]