CARAGIALE, ÎN AN ANIVERSAR ŞI COMEMORATIV

Anul 2017, este an aniversar şi comemorativ pentru comicul Caragiale, adică 165 de ani de la naştere şi 105 ani de la moarte. Se zice că cifra 5 aduce distracţie şi amuzament şi cei care o îmbrăţişează sunt artişti ai comportamentului animat, curajos şi viguros, aduc în jurul lor bucurie, entuziasm şi aventură, sunt ca nişte magneţi, îi ajută pe cei din jur să simtă că trăiesc.
Toate aceste elemente aparţin marelui scriitor născut la Haimanale, pe care George Călinescu îl considera a fi cel mai mare dramaturg român, unul dintre cei mai importanţi scriitori români, fapt pentru care a fost ales membru post mortem al Academiei Române. Este fiul lui Luca, secretar al Mănăstirii Mărgineni şi al Ecaterinei.
Primul an de şcoală 1859-60 îl face la Ploieşti, unde deprinde scrisul şi cititul de la părintele Marinache şi dascălul Haralambie, de la Biserica Sf. Gheorghe. S-a mutat la Ploieşti, unde tatăl său era avocat. Continuă clasa a II-a tot la Ploieşti, însă la Şcoala Domnească nr.1, unde are ca învăţător pe Bazil Drăgoşescu, despre care scriitorul păstrează amintiri frumoase, între care şi vizita emoţionantă a lui Cuza Vodă. După obţinerea certificatului de absolvire a ciclului primar se înscrie la Gimnaziul “Sf. Petru şi Pavel” din acelaşi oraş.
Se mută cu familia la Bucureşti, unde urmează cursul de mimică şi declamaţie de la Conservatorul din Bucureşti, unde lucra unul din unchii săi, Costache Caragiale, autor dramatic şi actor.
La vârsta de 18 ani, lucrează ca şi copist la Tribunalul Prahova, la sfatul tatălui. După moartea tatălui părăseşte acest post, fiind singurul susţinător al mamei sale.
Se implică cu hotărâre în viaţa culturală ca sufler şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, începe cariera de gazetar la revista “Ghimpele”, fiind şi girant responsabil la ziarul “Alegătorul liber”, redactor al “Claponului” şi editează ziarul “Naţiunea română”. Colaborează la “Timpul” avându-i colegi pe Eminescu şi Slavici. Traduce din franceză, tragedia în versuri “Roma învinsă” de Al. Parodi, reprezentată în aceeaşi lună. Participă pentru prima oară la o întrunire a Societăţii Junimea. În toamna aceluiaşi an, Titu Maiorescu îl ia la Iaşi spre a citi piesa ”O noapte furtunoasă”, prezentată în premieră la Naţionalul bucureştian, la 18 ianuarie 1879.
Face o călătorie la Viena, după care i se încredinţează funcţia de revizor şcolar pentru judeţele Neamţ, Suceava şi Argeş, Vâlcea. La 13 noiembrie 1884 are loc premiera capodoperei sale “O scrisoare pierdută”, iar după un an are loc premiera comediei “D-ale carnavalului “, iar Titu Maiorescu scrie în “Convorbiri literare” un studiu intitulat “Comediile d-lui Caragiale”.
În anul 1890 are loc premiera dramei “Năpasta” la Naţionalul bucureştean, iar în 1891 îi apar volumele Teatru şi Năpasta, volume respinse de la Premiul Academiei, învinuite de imoralitate.
Intră în conflict cu junimiştii şi ţine la Ateneu conferinţa “Gâşte şi găşti literare “, chiar în perioada apariţiei celor trei nuvele: “Păcat...”, ”O făclie de Paşte“ şi “Om cu noroc”. În 1893, împreună cu Bacalbaşa, scoate prima serie a “Moftului român”. Publică în 1896 volumul “Schiţe uşoare” şi scoate pentru scurt timp “Epoca literară” împreună cu Şt. O. Iosif, secretar de redacţie. Solicită direcţiunea Teatrului Naţional din Iaşi, dar este refuzat de primarul N. Gane.
În anul 1901, Caragiale este sărbătorit la Ateneul Român cu prilejul împlinirii a 25 de ani de activitate literară, fiind elogiat de Barbu Delavrancea şi Tache Ionescu oferindu-i-se o pană de aur.
Atacat mereu de adversari, respins de la premiul Academiei nu-şi mai găseşte locul în Bucureşt, pleacă din ţară împreună cu familia, soţia Alexandrina şi cei doi copii. Face o călătorie în mai multe ţări: Italia, Franţa, Germania, profitând de o avere moştenită de la vara primară a mamei sale Ecaterina Momolo din Bucureşti.
Se stabileşte cu cei dragi la Berlin, într-un exil de bună voie. Aici îşi face noi proiecte, publică pamfletul “1907”, din primăvară până-n toamnă, îşi reface bunele relaţii cu Titu Maiorescu, pe care îl învinuise de falsificarea textelor lui Eminescu.
Aniversarea celor 60 ani de viaţă îl găseşte tot la Berlin, departe de ţară. Preşedintele Societăţii Scriitorilor, Emil Gârleanu, îi propune sărbătorirea la Bucureşti, dar Caragiale are motive să refuze expediind delicatului său prieten o telegramă, în stil caragialesc.
Moare subit la Berlin acum 105 ani şi, mai apoi, corpul său este adus la Bucureşti la Cimitirul Bellu, aproape de Eminescu.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]